Seria de turnee ITF de tenis organizate în România continuă în această săptămână cu turneul feminin de 15.000 de dolari de la Focșani.
Competiția este găzduită de Clubul Sportiv Unirea Focșani, pe terenurile de pe Aleea Stadionului, iar la startul competiției s-au înscris numeroase jucătoare din România, dar și sportive din Italia, Bulgaria, Rusia, Letonia, Republica Moldova, Argentina, Germania, Malta, Ucraina, Marea Britanie, SUA și Brazilia.
În cele din urmă, cum era de așteptat, româncele și-au tăiat partea leului astfel că șase dintre ele au obținut, miercuri, calificarea în sferturile de finală.
Printre sportivele ajunse în antepenultima fază a competiției le regăsim pe primele trei favorite, Miriam Bulgaru, Oana Simion și Irina Fetecău, dar și pe Andreea Mitu, care își caută ritmul și revenirea în top după ce a devenit mămică și care săptămâna trecută a jucat deja o finală la Curtea de Argeș.
Conform tabloului competiției, Miriam Bulgaru, favorita 1, a trecut, scor 6-2, 6-2, de rusoaica Anastasia Kharitonova și dă piept în sferturi cu Alexandra Damaschin, jucătoare venită din calificări și care în optimi a trecut clar, scor 6-3, 6-1, de Gebriela Mihaylova, din Bulgaria, a opta favorită a competiției.
Andreea Mitu a învins-o clar pe Georgia Crăciun, favorită 4, scor 7-5, 6-0, și joacă în sferturi cu Arina Gabriela Vasilescu, 1-6, 6-4, 6-4, cu Candela Bugnon, o argentiniancă ajunsă pe tabloul principal din postura de lucky-looser.
Irina Fetecău, a treia favorită a competiției, a trecut, cu 7-6, 6-1, de Elaine Genovese, din Malta, jucătoare venită din calificări, și se pregătește de un duel de foc, în sferturi, cu argentinianca Eugenia Ganga, sportivă care în optimi a produs surpriza și s-a impus, cu 6-2, 1-6, 6-1, în confruntarea cu Gabriela Duca, a cincea favorită a turneului.
În ultimul meci din sferturi, Oana Simion, cap de serie numărul 2, joacă cu italianca Bianca Turati, a șasea favorită a competiției. În optimi, Oana Simion a trecut de Anastasia Vdovenco, din Republica Moldova, 7-5, 6-0, în timp ce Bianca Turati a trecut de Mihaela Mărculescu, 6-3, 6-0.
Toate meciurile din sferturi se vor juca joi, când ar urma să fie programate și partidele din semifinalele de dublu, fază a competiției în care s-au calificat deja favoritele 3, englezoaica Anane Soumeya și nemțoaica Julia Kimmelmann.