Simona Halep și Irina Begu vor evolua miercuri în meciuri ce contează pentru turul al doilea al turneului feminin de tenis de la Roma (Italia), competiție dotată cu premii în valoare de 2,7 milioane de euro.
Cele două reprezentante ale României, singurele ajunse în această fază a competiției, vor avea parte de meciuri infernale.
Simona, lider mondial și cap de serie numărul 1, va înfrunta una dintre cele mai în formă jucătoare din circuit, respectiv pe japoneza Naomi Osaka, locul 21 mondial și o sportivă care în primul tur a pulverizat-o pe Victoria Azarenka, 6-0, 6-3.
Simona și Naomi Osaka se întâlnesc deja pentru a treia oară în acest moment. În ultimul meci direct, în semifinalele de la Indian Wells, japoneza a surclasat-o pe româncă, 6-3, 6-0, în 65 de minute.
Irina Begu, locul 41 mondial, o înfruntă pe nemțoaica Angelique Kerber, a 11-a favorită a competiției. În primul tur, Irina s-a chinuit cu Shuai Peng, din China, 4-6, 6-4, 6-1, în timp ce Kerber a demolat-o pe Zarina Diyas, din Kazahstan, 6-2, 7-6.
Chiar dacă nu a strălucit în acest sezon, acumulând deja opt înfrângeri în meciuri de simplu, Angelique Kerber rămâne un adversar incomod în special grație plusului de experiență. Nemțoaica a fost lider mondial în 2016, când reușea să câștige Australian Open și US Open.
Din păcate, Mihaela Buzărnescu și Sorana Cîrstea au părăsit prematur competiția, deși au avut adversare considerate accesibile.
Mihaela a pierdut, 3-6, 6-7, cu Shuai Zhang, din China, iar Sorana a fost bătută, 6-3, 4-6, 6-4, de Danielle Collins, din SUA, jucătoare venită din calificări.