Este clar că UEFA Champions League rămâne cea mai atractivă competiţie de fotbal.
Şi, după trei săptămâni în care am fost obligaţi să ne uităm la meciuri interţări obosite şi dubioase din preliminariile Campionatului European, săptămâna aceasta ne întoarcem la grupele UCL, fiind programată etapa a treia din cea mai importantă competiţie de fotbal. Cum singurul român cu ştate depline în UCL a rămas Mircea Lucescu, cei mai mulţi dintre noi îşi vor îndrepta atenţia către partida pe care Şahtior Doneţk, vicecampioana Ucrainei en-titre, o va susţine miercuri seara în Suedia, împotriva formaţiei Malmo FF. După două înfrângeri ruşinoase cu Real Madrid, 0-4 în deplasare, şi cu Paris Saint Germain, 0-3 pe teren propriu, trupa lui Lucescu are ocazia să spele ruşinile suferite, dar meciul din Suedia este unul departe de a fi uşor, Malmo FF fiind plasată în acest moment cam pe aceeaşi poziţie, valoric vorbind, cu Şahtior. Totuşi, dacă speră la calificarea în primăvara europeană, chiar şi la o accedere în 16-imile de finală ale Europa League, trupa lui Lucescu este obligată să obţină un rezultat pozitiv în Suedia, mai ales că se ştie că Şahtior joacă meciurile considerate a fi pe teren propriu practic pe teren neutru, la Lvov. Derby-urile etapei, pe zile, sunt Arsenal Londra – Bayern Munchen (marţi, 21.45) şi Paris Saint Germain – Real Madrid (miercuri, 21.45). Arsenal şi Bayern s-au întâlnit ultima dată în optimile de finală ale sezonului 2013-2014, când bavarezii s-au impus, cu 3-1 la general, dar după o victorie cu 2-0 obţinută la Londra. Duelul dintre Paris Saint Germain şi Real Madrid poate fi considerat, practic, o bătălie între Zlatan Ibrahimovic şi Cristiano Ronaldo, liderii celor două echipe. Totuşi, dacă CR7 şi-a trecut în cont, deja, cinci goluri în primele două etape, Zlatan a rămas dator, dar suedezul se poate revanşa tocmai acum, în faţa semifinalistei de anul trecut.
CITIŢI ŞI CUM S-A AJUNS CA MIRCEA LUCESCU SĂ DEVINĂ UN SIMBOL ÎN LIGA CAMPIONILOR!
Programul complet al etapei a treia din grupele UEFA Champions League arată astfel:
Marţi, 20 octombrie
21.45: Arsenal Londra – Bayern Munchen
21.45: BATE Borisov – FC Barcelona
21.45: Bayer Leverkusen – AS Roma
21.45: Dinamo Zagreb – Olympiakos Pireu
21.45: Dinamo Kiev – Chelsea Londra
21.45: FC Porto – Maccabi Tel Aviv
21.45: FC Valencia – Gent
21.45: Zenit St. Petersburg – Olympique Lyon
Miercuri, 21 octombrie
21.45: Atletico Madrid – FC Astana
21.45: ŢSKA Moscova – Manchester United
21.45: Galatasaray Istanbul – Benfica Lisabona
21.45: Juventus Torino – Borussia Monchengladbach
21.45: Malmo FF – Şahtior Doneţk
21.45: Manchester City – FC Sevilla
21.45: Paris Saint Germain – Real Madrid
21.45: VFL Wolfsburg – PSV Eindhoven