Jucătoarea noastră de tenis, Simona Halep, s-a calificat, joi, în premieră, pentru finala de la Wimbledon, învingând-o pe Elina Svitolina cu 6-1, 6-3.
Meciul a durat o oră și 12 minute și este pentru a cincea oară în carieră în care Simona ajunge în ultimul act al unui Grand Slam – de trei ori la Roland Garros și o dată la Australian Open, relatează Hotnews.