Am intrat în ultima săptămână a alegerilor parlamentare. În 11 decembrie vom vota pentru 330 deputați și 136 senatori – un total de 466 de aleși. Partidele energofage – PSD, PNL și UDMR -, partidele “tinere” dar pline ochi cu dinozauri politici certați cu legea – ALDE, PMP și PRU – precum și “prospăturile politice” USR și ANR ne cheamă la vot cu tot felul de sloganuri și promisiuni.
Dar, în aceste ultime zile, s-au înmulțit mesajele anti, țintite pe doi mușterii consacrați: premierul tehnocrat Dacian Cioloș și „soroșistul” Nicușor Dan – mai nou și „securist”.
Spuneam că sondajele lovesc strategic pentru 11 decembrie. Cel mai bun exemplu este ultimul aruncat pe piață de Avangarde-ul lui Pieleanu. Care ne oferă un anacronism greu de acceptat de oamenii mai puțin credului. (Fără să punem la socoteală că DIASPORA nu este inclusă în sondaj!)
Efectuat în perioada 20 – 27 noiembrie, sondajul a fost realizat telefonic pe 1.000 de respondenţi cu vârsta de peste 18 ani, iar marja maximă de eroare este de +/-3,1%, pentru un interval de încredere de 95%. Iată-l:
Din planșa noastră se observă că doar Dragnea are același scor cu partidul – 43% PSD, iar Gorghiu este puțin peste, cu 29% față de 27% PNL. În rest, liderii sunt cu mult peste partidele lor.
De unde aceste diferențe colosale: Tăriceanu la 32%, Băsescu la 22%, Marian Munteanu la 16%, Bogdan Diaconu la 13% și Nicușor Dan la 11%?
De ungurul Hunor nu putem vorbi, pentru că el candidează într-un circuit închis – maghiarimea din România.
Reamintim că intervievații au răspuns la două întrebări din sondaj: gradul de încredere în liderii de partid și ce partid ar vota.
Haideți să analizăm în acest episod patru din serialul nostru PLĂCINTA ROMÂNIA cele trei cazuri “deosebite”: Tăriceanu, Băsescu și Dan – că de neînțelesul Munteanu și ipocritul Bogdan nu putem vorbi aici, NU E CAZUL!
Cazul Tăriceanu
Cum se face că poporul român are încredere uriașă în C.P. Tăriceanu dar abia dacă îl ajută să treacă pragul electoral de 5%? Ce să înțelegem de aici, că cei care au încredere uriașă în președintele ALDE nu dau doi bani și pe partidul ticsit cu politiceni escroci și cu listele pline ochi de penali!?! Păi Tăriceanu nu este tot un politician penal, care se crede zeu și obstrucționează Justiția?
Apoi, dacă nu îl trimit în Senat pe Tăriceanu, înseamnă că cei care îl venerează au o problemă de înțelegere a situației – de fapt a problemei de fond: viitorul Parlament în format ALTFEL!
În acest caz, oameni care îl apreciază pe Tăriceanu pe cine vor vota? Pe liberali, pentru că Tăriceanu are o istorie liberală, sau pe social-democrații pentru care acesta a muncit în ultimii ani pentru a-și salva pielea de brațul lung al Justiției?
N.B. Tăriceanu nu se bucură de încrederea românilor într-o măsură atât de mare. Dar are o imagine bună printre bugetari, iar sondajul încearcă să manipuleze o parte din mulțimea liberală ca să-l voteze pentru că este partenerul declarat al PSD – adică al pomenilor electorale!
Cazul Băsescu
Cu Traian Băsescu, președintele partidului care s-a metamorfozat din doi coconi, Fundația Mișcarea Populară și UNPR – Interesul Național, situația este diferită de cea a lui Tăriceanu.
În primul rând, Băsescu are o imagine proastă. Viața lui Traian Băsescu a fost terfelită de o bună parte din media. De asemenea, a avut o poziție politică catastrofală după alegerile locale din iune 2016, când a scos la vot doar 300.000 de români. A invocat atunci lipsa structurilor de partid în teritoriu. Oare?
Traian Băsescu a rămas în mintea românilor drept președintele jucător și nu laș. A pus umărul la ascensiunea DNA – fapt care nu se uită ușor de cei ce îi urăsc pe escrocii care ne-au condus țara și ne-au furat la greu.
Numai că faptele bune sunt umbrite de cele rele: scandalurile penale în care sunt implicați “toți oameni președintelui”. Este greu de digerat o astfel de situație și este foarte greu de găsit scuze pentru Băsescu.
În cazul PMP, sondajul este aproape de adevăr, dar, probabil din ură personală, Pieleanu i-a scos lui Băsescu 2-3 procente din desagă, procente ce se pot compensa cu eroarea anunțată de +/- 3%!
N.B. Traian Băsescu se bucură de încrederea sugerată de sondaj dar problema lui și a celor care îl venerează este generată de lipsa unui partid puternic. PMP este un partid altoit, iar din nefericire pentru Băsescu, nu este clar cine e copacul și cine altoiul!
Cazul Nicușor Dan
Cu Nicușor Dan lucrurile sunt foarte simple. Pentru că nu a participat la conducerea țării precum ceilalți mari combatanți vinovați de starea națiunii, Nicușor Dan și USR trebuie murdăriți prin etichete de genul ”soroșit” sau, mai nou “securist”.
Faptul că Dan are 19% grad de încredere în rândul românilor nu este ceva deosebit. Iar rata de 8% înregistrată de USR este una normală, dacă ne gândim că partidul lui Dan abia și-a dezvoltat structura în teritoriu și a lucrat la imagine și propagandă pe rețelele de socializare.
N.B. În cazul USR, sondajul are rolul de a “programa” 8%. Ar fi un procent bun dar insuficient pentru a ajuta PNL să formeze viitorul guvern cu Cioloș premier.
P.S. Trebuie precizat că sondajul Avangarde nu a luat în considerare opțiunile celor din DIASPORA – Pieleanu argumentând că ar fi costat enorm o astfel de analiză sociologică. Însă este lesne de înțeles că Stânga va primi un număr infim de voturi. Dar într-o numărătoare de sufragii și nu de procente, trebuie numărat bob cu bob fiecare vot .
(Va urma)
Citiți și primele episoade din saga PLĂCINTA ROMÂNIA, pentru a înțelege unde ne aflăm:
Episodul 3, PLĂCINTA ROMÂNIA. Curge sânge în jocul partidelor din opoziție
Traian Băsescu, condiții șoc pentru Alina Gorghiu și Klaus Iohannis
EPISODUL 2. Alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016
ROMÂNIA, ce PLĂCINTĂ!
Episodul 1. Alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016