Profitul net al Grupului OMV Petrom a crescut cu 374%, în primele 6 luni din 2022, la 4,646 miliarde de…
main business
Guvernul Ciucă nu a depășit faza de promisiuni la capitolul investiții, astfel că anunță miercuri, pentru anul viitor, 189 de…
Ministerul Finanțelor condus de Adrian Câciu (PSD) a programat pentru luna iulie împrumuturi de 4,25 miliarde de lei pentru refinanţarea…
În prima jumătate a acestui an, au intrat în insolvență 3.580 companii, aproximativ la același nivel față de semestrul întâi…
Numărul pensionarilor se află în continuă scădere. Astfel, la finele lunii martie se aflau în plată 4.813.753 persoane, în scădere…
România va primi 31,5 miliarde euro din Fondul de coeziune și Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), în exercițiul financiar…
Poşta Română a lansat, vineri, primele cutii poştale digitale dintr-un total de 3.000 de astfel de lockere, care urmează a…
„Urmează ca rectificarea bugetară să se producă în prima decadă a lunii august și există acele angajamente pe care noi…
Premierul Nicolae Ciucă a declarat miercuri, la începutul ședinței Guvernului, că peste 1.600 de solicitări s-au înregistrat, în prima zi…
Datoria administraţiei publice (datoria guvernamentală) se apropie vertiginos de jumătate din Produsul Intern Brut (PIB). Aceasta a crescut, în aprilie,…