Românii vor avea gaze „fără număr”, dar de 4 ori mai scumpe: ministrul Energiei, Virgil Popescu, a anunțat, marți, că…
main business
Ministrul Turismului, Daniel Cadariu îi îndeamnă pe toţi operatorii economici să acorde vouchere de vacanţă salariaților, amintindu-le că pentru acestea…
Până în prezent, peste 50.000 de români au încasat sumele acumulate în contul de pensie privată Pilon II în perioada…
Guvernul Ciucă a aprobat, în ședința de vineri, un ajutor de stat pentru facilitarea închiderii în anul 2022 a minelor…
ANAF a blocat trei conturi ale reprezentanţei în România a companiei aeriene ruse Aeroflot. „Entitatea Aeroflot – Reprezentanţă (CUI 6320110)…
Ministerul Finanţelor continuă emisiunile de titluri de stat pentru populaţie FIDELIS şi lansează la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) prima…
Inspectorii Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală din cadrul ANAF verifică modul în care reprezentanţii legali ai şcolilor de şoferi din întreaga…
Munca nedeclarată și subdeclarată se află în atenția inspectorilor ANAF și ai Inspecției Muncii, care au început ample controale comune…
Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, critică decizia autorităților din Ungaria, care au plafonat încă de la sfârșitul anului trecut prețurile…
Guvernul a aprobat, miercuri, Ordonanţa de Urgenţă (OUG) privind implementa programelor Garant Construct, IMM Prod, Rural Invest, Innovation sub formă…