Consumul de energie electrică al populației a crescut cu 6% anul trecut, iar cel cu iluminatul public – cu 4,6%,…
main business
Comisia Europeană (CE) dă termen două luni Cehiei și României să transpună integral dispozițiile Directivei privind practicile comerciale neloiale în…
Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă,…
ANRE a aplicat noi amenzi, în valoare totală de 2,6 milioane de lei, unui număr de 9 furnizori care au…
Contribuabilii care desfăşoară activităţi economice într-o formă autorizată au obligaţia să transmită cererile, înscrisurile sau orice alte documente către organele…
Banca Națională a României (BNR) a majorat, miercuri, rata dobânzii de politică monetară de la 2% la 2,5% pe an, …
CITR, parte a Impetum Group, a fost numit de către Tribunalul București, miercuri, lichidator judiciar al City Insurance, urmând să…
Federaţia Romalimenta consideră că o eventuală plafonare a preţului alimentelor va genera, pe lângă o aparentă şi trecătoare calmare a…
Cantitatea de gaz metan din producţia internă livrată de Romgaz către terţi, în 2021, a fost de 4,966 miliarde metri…
Capcanele plafonării prețurilor, din care Guvernul PNL-PSD-UDMR câștigă enorm, se văd deja: nicio ofertă de la furnizori nu este mai…