Ana Birchall, exclusă marți din PSD, i-a răspuns, joi, fostei șefe de partid, Vioricăi Dăncilă, care a acuzat-o că a”vorbit…
main justiție
Dorinel Ursărescu, fost deputat PNL/ALDE și fost președinte al PNL Neamț, a fost condamnat, miercuri, de Tribunalul Bacău, la 2 ani și 4…
Adrian Truică, directorul Serviciului Județean Ambulanță Caraș-Severin, este cercetat de procurorii DIICOT, după ce și-a pus trei subalterni să o urmărească…
Fostul lider al PSD, Liviu Dragnea, și-a schimbat look-ul în penitenciar, unde ispășește 3 ani şi 6 luni de închisoare,…
Curtea Constituţională a României (CCR) are pe ordinea de zi, marţi, soluționarea conflicutli dintre Lia Savonea, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM),…
Condamnările, în primă instanță, la 2 ani de închisoare a fostului vicepreședinte al Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc (PSD), şi a…
Procesul Turceni- Rovinari, în care sunt judecați Victor Ponta, Dan Șova, Laurenţiu Ciurel și Octavian Graure, a fost suspendat de un complet de…
Înalta Curte de casație și Justiție (ÎCCJ) i-a respins, luni, fostului primar PSD Radu Mazăre contestația în anulare depusă împotriva condamnării…
Șase agenți de poliție din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au fost trimiși în judecată, sub control…
Afaceristul Ovidiu Tender a fost eliberat din penitenciar, joi, în baza recursului compensariu, după ce a ispăşit 4 ani şi…