Președintele Klaus Iohannis a cerut miercuri, după întâlnirea avută la Vila Lac, în seara trecută, cu liderii PNL, că „rotativa”…
main politica
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat miercuri că renunță la funcție, peste două zile (26 mai), în favoarea partenerului său de…
Premierul Nicolae Ciucă neagă că ar vrea portofoliul Dezvoltării de la UDMR, la „rotativă”, și înțelege blocajul anunțat de Marcel…
Premierul Nicolae Ciucă nu i-a mai chemat la negocieri pe liderii sindicatelor din Educație, luni, în prima zi a grevei…
În prima zi de grevă generală în Educație, ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunțat că a pregătit Ordonanța de urgență…
„Greva declanşată astăzi de cei peste 150.000 de profesori, la care se adaugă şi câteva zeci de mii de angajaţi…
USR consideră că eşuarea negocierilor dintre sindicatele din învăţământ şi Guvern nu constituie o surpriză, iar liderul formațiunii politice, Cătălin…
„Nu putem să lăsăm copiii astăzi, în prag de examen şi înainte de finalul anului de învăţământ, suspendaţi pentru că…
Europarlamentarul Dacian Cioloș, fost premier tehnocrat, acuză în contextul grevei generale anunțate pentru săptămâna viitoare în educație, că „politicienii nu…
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a blocat „rotativa” guvernamentală, încălcând protocolul politic încheiat cu PNL în urmă cu un an și…