Teatrul Odeon aduce în aer liber, în Parcul Regele Mihai I al României (Herăstrău) ultimele două spectacole din cadrul Stagiunii estivale.
Duminică, 20 septembrie, ora 20:00, se joacă „Jurnalul lui Robinson Crusoe”*, un musical de Ada Milea, după „Insula” de Gellu Naum, regia Mihai Măniuțiu, decorul Adrian Damian, costumele Andrada Chiriac, coregrafia Andrea Gavriliu.
Cu: Mihai Smarandache, Marius Damian, Paula Niculiță, Antoaneta Zaharia, Ionuț Kivu, Cezar Antal, Dimitrii Bogomaz, Marius Stănescu, Anda Saltelechi, Ruxandra Maniu, Diana Gheorghian, Meda Victor, Constantin Cojocaru, Ioan Batinaș, Relu Poalelungi, Alex Neagu (tobe).
Spectacolul este recomandat și pentru copiii de peste 8 ani.
( *Reprezentația de la Teatrul de Vară din Herăstrău se va juca fără panourile cu apă mobile. )
„Jurnalul lui Robinson Crusoe este un spectacol care are toate şansele să te bucure. Asta dacă laşi pretenţiile absurde acasă şi ai simţul umorului antrenat pentru absurd. Într-un ritm pe care simţi nevoia să îl baţi şi tu în sală cu piciorul, plin de culoare şi foarte mişcat, are toate şansele să te facă să te simţi bine la teatru. Iar asta e, poate, cea mai importantă reuşită pentru un act artistic. Aşa că… Let them entertain you!” – Alina Epîngeac, Yorick
Durată: 1h 15′
Preț bilet: 30 lei
„Liniște! Sărut. Acțiune!” ⎪Vineri, 25 septembrie, ora 20:00
O adaptare de Peter Kerek după filmul „Living in Oblivion” de Tom Dicillo
Regia: Peter Kerek
Decorul: Cristian Niculescu
Costumele: Viorica Petrovici
Traducerea: Peter Kerek
Cu: Pavel Bartoș, Elvira Deatcu, Gelu Nițu, Irina Mazanitis / Cătălina Mustață, Alexandru Papadopol, Paula Niculiță / Alina Berzunțeanu, Marius Damian, Ioan Batinaș
„[…] o comedie absolut delicioasă, la care se rîde mult şi rîsul e inteligent. Un spectacol despre cum se face un film, despre ce merge rău cînd aproape nimic nu merge bine, despre mici coşmaruri şi mari neînţelegeri. O sursă nesfîrşită de zîmbete şi chiar hohote de rîs.”
Răzvan Penescu, LiterNet
Durată: 1h 30′
Preț bilet: 30 lei
PROGRAMUL INTEGRAL al Teatrului ODEON @Herăstrău poate fi accesat pe site, www.teatrul-odeon.ro, în secțiunea „Program”.
Biletele pot fi achiziționate online, fără comision, direct de pe site-ul Teatrului Odeon, www.teatrul-odeon.ro sau de la Casa de Bilete, care va funcționa în două locații (Teatrul Odeon și Teatrul de Vară din Herăstrău), după următorul program:
– de luni până duminică, orele 11:30 – 19:00 cu pauză între 14:30 – 15:00, la sediul din Calea Victoriei 40-42;
– în ziua spectacolului, programul Casei de Bilete va fi între orele 11:30 – 14:30, la sediul din Calea Victoriei și între orele 17:00 – 20:00, la Teatrul de Vară din Herăstrău (intrarea Arcul de Triumf).
Telefon Casa de Bilete: +40738 823 583
Spectacolele programate în Stagiunea estivală a Teatrului Odeon @Herăstrău implică respectarea tuturor măsurilor de siguranță pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2, aşa cum au fost aprobate prin ORDINUL nr. 2.941/1.120/2020, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 531 din 19 iunie 2020, astfel că publicul spectator trebuie să respecte în locație următoarele reguli:
Accesul publicului va fi permis numai în condițiile purtării de mască (medicală/nonmedicală) pe toată durata evenimentului. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul;
Spectatorii își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectant avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrare;
Teatrul își rezervă dreptul de a efectua un triaj observațional la intrare și de a nu permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree);
Termometrizarea spectatorilor se va face de către personalul teatrului. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în locaț Nu se va permite accesul persoanelor care înregistrează temperatura măsurată mai mare de 37,3°C. În cazul în care temperatura înregistrată depășește 37,3°C, se recomandă repetarea măsurării temperaturii, după o perioadă de 2-5 minute de repaus;
Vă rugăm ca accesul în spațiu, la toalete și ieșirea din Teatrul de Vară să se facă cu respectarea distanțării de minimum 1,5 metri, conform marcajelor;
Pentru a evita aglomerația și formarea de grupuri, accesul se face cu o oră înainte de începerea spectacolului;
Spectatorii sunt rugați să respecte cu strictețe rândul și locul indicate pe bilet, pentru a păstra distanța prestabilită de 2 m;
Asumarea riscurilor ce revin în urma participării la un eveniment se face de către toți participanții: spectator, artist, furnizor de servicii sau lucrător.
Teatrul de Vară din Herăstrău, fiind un spaţiu în aer liber, în caz de ploaie, va funcţiona următoarea regulă:
dacă ploaia începe înaintea orei de spectacol, reprezentaţia se anulează. Spectatorii pot opta și pentru restituirea banilor pe bilete sau pentru schimbarea acestora pentru un alt spectacol din programul Stagiunii estivale a Teatrului Odeon @Herăstrău. Contravaloarea biletelor achiziționate online va fi returnată automat, în termen de 5 zile lucrătoare, în contul din care s-a făcut plata. Pentru spectatorii care și-au procurat biletele de la Casa de Bilete, aceștia sunt așteptați la casă pentru returnarea contravalorii.
dacă ploaia începe în timpul reprezentaţiei, spectacolul se poate întrerupe și relua, în funcție de condițiile meteorologice. Dacă reluarea nu este posibilă, iar spectacolul se suspendă, acesta nu se reprogramează și nici nu se rambursează costul biletului.