Franco Zeffirelli, regizor, scenarist şi producător italian de film, televiziune şi operă, ale cărui creaţii cinematografice au devenit de referinţă, a încetat din viață sâmbătă la Roma, în vârstă de 96 de ani, după o lungă suferință.
Zefirelli s-a născut pe 12 februarie 1923, la Florenţa, și este unul dintre cei opt italieni nominalizaţi la Oscar – ceilalţi fiind Federico Fellini, Pietro Germi, Michelangelo Antonioni, Gillo Pontecorvo, Bernardo Bertolucci, Roberto Benigni şi Lina Wertmüller.
A fost premiat cu BAFTA, cu două premii Primetime Emmy, cu cinci trofee David Di Donatello, între care unul onorific. Trofee onorifice a mai primit la festivalurile de la Karlovy Vary şi Palm Springs.
Zeffirelli a realizat 25 de filme – lungmetraje de ficţiune, de televiziune, documentare şi scurtmetraje –, având sub bagheta sa actori precum Judi Dench, Elizabeth Taylor, Richard Burton, William Hurt, Charlotte Gainsbourg, Cher, Mel Gibson, Glenn Close şi Jeremy Irons.
Și-a început cariera ca asistent al lui Lucino Visconti, cu care a lucrat la „La terra trema” (1947), „Bellissima” (1951) şi „Senso” (1952).
A primit, în 1962, un premiu Tony special pentru scenografia şi regia spectacolului „Romeo şi Julieta” montat la Teatrul Old Vic. Anul următor, în 1963, a fost nominalizat la premiile Tony pentru design scenic („Dama cu camelii/ The Lady of the Camellias”).
În 1968, a regizat filmul „Romeo şi Julieta”, care i-a adus prima nominalizare la Oscar, iar filmul său din 1967 „Îmblânzirea scorpiei”, cu Elizabeth Taylor şi Richard Barton în distribuţie, este una dintre cele mai cunoscute adaptări cinematografice ale piesei de teatru omonime scrise de William Shakespeare.
Miniseria de televiziune „Iisus din Nazareth” (1977) a întrunit aprecieri unanime din partea criticilor şi publicului. A primit a doua nominalizare la Oscar, în 1983, pentru scenografia şi decorurile filmului „La Traviata”.
A semnat, între altele, filme ca „Fratello sole, sorella luna” (1972), „The Champs” (1979), „Jane Eyre” (1996), „Hamlet” (1990), „Tea with Mussolini” (1999) şi „Callas Forever” (2002).
