Actorul Marius Manole dă viaţă, vineri, Prinţului Siegfried, protagonistul spectacolului „Lacul Lebedelor”, premiera toamnei la Opera Comică pentru Copii.
„În mod convenţional, acţiunea unui spectacol de balet este transmisă non-verbal publicului, prin mişcare scenică şi paşi de dans. Pe lângă coregrafia elaborată pe care o va interpreta balerinul distribuit în rolul Siegfried, publicul îi va putea asculta şi… vocea, în interpretarea lui Marius Manole, unul dintre cei mai apreciaţi actori contemporani. Cu această ocazie, cunoscutul actor debutează pe una dintre puţinele scene ale ţării pe care nu jucase încă, în Sala Mare a Operei Comice pentru Copii”, informează OCC, într-un comunicat transmis joi.
Adaptat pentru prima dată în România unei categorii de public cu totul speciale, copiii, producţia poartă semnătura regizorală şi coregrafică a Andreei Soare.
„Atunci când unui copil îi rosteşti cuvântul balet, cu siguranţă imaginaţia acestuia va zbura către o balerină-lebădă care dansează pe muzica lui Ceaikovski. Lacul lebedelor, un spectacol care a avut premiera acum aproape 150 de ani, a rămas până astăzi cel mai puternic simbol al baletului clasic. Aceste lucruri m-au determinat să pun în scenă, la Opera Comică pentru Copii, prima variantă dedicată copiilor, concepută pentru a cuceri şi apropia de arta baletului pe tinerii spectatori. Deşi durata ‘Lacului lebedelor’ este una redusă, de aproximativ 75 de minute, spectacolul păstrează întregul fir al naraţiunii, întregul libret. Conceptul spectacolului este cel clasic, concentrat însă într-un singur act cu patru tablouri”, a declarat Andreea Soare.
Spectacolul este special conceput pentru copii cu vârste de cel puţin trei ani, reprezentaţiile fiind programate începând cu 20 octombrie. Biletele sunt disponibile în reţeaua bilete.ro.
Şi în acest weekend, în Grădina OCC, se va desfăşura, în premieră „Târgul Vrăjitoarelor”, care va „culmina” cu “Noaptea Vrăjitoarelor”, în ultimul weekend al lunii octombrie, „cel mai aşteptat prilej” pentru că personajele negative din spectacolele OCC să fie în lumina reflectoarelor, care îşi vor da întâlnire pe scena Sălii Mari pentru şase reprezentaţii.