BIFF este încântat să anunțe peliculele ce vor face parte din secțiunea Panorama, în cadrul celei de-a XIX-a ediții a evenimentului care se va desfășura la București, în perioada 15- 22 septembrie.

Prin intermediul acestei secțiuni, BIFF continuă să aducă în prim-plan o paletă diversificată de opere cinematografice din întreaga lume, oferind publicului oportunitatea de a descoperi filme în premieră și avanpremieră națională, ce vor rula în cele 4 locații partenere: Cinema Muzeul Țăranului, Sala Mare-ARCUB, CREART – Grădina cu filme și Cinema Union.  

Panorama BIFF cuprinde, anul acesta, și două filme biografice (Caravaggio’s Shadow și  Il Boemo).

„Secțiunea Panorama, din cadrul BIFF, este una dintre cele mai căutate și apreciate de public de-a lungul timpului. Filmele din această secțiune au atras în săli mii de spectatori în ultimii 19 ani și au fost îndelung apreciate. Sunt bucuros că putem aduce la București și în acest an producții proaspete, ce tocmai au fost lansate, nedifuzate până acum pe marile ecrane de la noi din țară. Astfel publicul va putea viziona pentru prima dată filme ce deja au fost recunoscute și apreciate de critici, la cele mai importante competiții din lume. Sperăm că și în acest an publicul să fie încântat și bucuros de eforturile pe care le-am făcut pentru a putea aduce în fața lor cele mai bune proiecții în cadrul BIFF“, a declarat Alex Șerban, co-organizator BIFF și președinte al Asociației Culturale „Grigore Vasiliu Birlic”.

Filmele care vor ilustra modul în care cineaștii abordează subiecte universale în stiluri distincte și captivante sunt:

La Bête de Bertrand Bonello – prezent în competiția internațională a Festivalului de la Veneția 2023, Nominalizat la Leul de Aur (Golden Lion – Best film).

El Echo, regia Tatiana Huezo –  Festivalul Internațional de Film de la Berlin – Câștigător al Premiului Encounters – Cel mai bun regizor (Tatiana Huezo) și Câștigător al Secțiunii Documentar și Best Experimental Documentary la Jerusalem Film Festival (2023) unde a fost nominalizat și pentru Best International Film.

Caravaggio’s Shadow de Michele Placido – Sindicatul Național Italian al Jurnaliștilor de Film – Medalia de argint pentru Cea mai bună producție și pentru cele mai bune costume.

 Il Boemo de Petr Václav – Czech Lion (2023) – Cel mai bun film, regizor, screenplay, sunet, make-up, costume, nominalizat la Palm Springs International Film Festival 2023 (Best Foreign Language Film), San Sebastian International Film Festival 2023 (Best Film), Finale Plzen 2023 (Best Film).

Asteroid City, regia Wes Anderson – Nominalizat la Cannes Film Festival 2023 (Palme d’Or), Hollywood Critics Association Midseason Award 2023 (Best Picture, Best Supporting Actress și Best Screenplay).

Here de Bas Devos – Berlin International Film Festival – Câștigător Encounters Award 2023 și Best International Feature Film din cadrul Guanajuato International Film Festival 2023.

The Breaking Ice, regia Anthony Chen –  Nominalizat la Cannes Film Festival 2023 (Un Certain Regard)

Filmul care va închide Festivalul urmează să fie anunțat ca “film surpriză”.

Biletele pot fi achiziționate atât de la cinematografele partenere cât și online de pe eventbook.ro.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version