Unul dintre artiştii români care s-a remarcat pe scenele de prestigiu din străinătate, tenorul Daniel Magdal va susține pe 2 octombrie, la ora 18:30, pe scena ARCUB, un concert liric, de romanțe alături de pianistul Alexandru Burcă și Prof. Dr. Stephan Poen în calitate de moderator. 

Sub vişinul înfloritDragoste, poveste vecheAm adormit gândind la tine sau Te-aștept pe-același drum sunt câteva dintre romanțele pe care aveți ocazia să le auziți într-o interpretare exceptională, puse în scenă într-un concept unic semnat de tenorul Daniel Magdal (al cărui repertoriu include roluri din creația compozitorilor Verdi, Puccini, Wagner sau Berlioz), împreună cu pianistul Alexandru Burcă și artistul liric Stephan Poen.

Romanța românească este un gen de o inestimabilă valoare muzicală, estetică, afectivă și culturală iar readucerea sa în atenția publicului veteran dar și a publicului tânăr este o Datorie de Onoare față de Patrimoniul Cultural Românesc motiv pentru care salut din toată inima minunata ințiativă prin care ARCUB a organizat această serată. „Dor de Romanță” este un extraordinar prilej de readucere în atenția publicului a romanțelor prin talentul și harul a doi muzicieni de foarte mare valoare. Tenorul Daniel Magdal, prim solist al Operei Naționale din București, artist cu o prestigioasă carieră internațională, și Alexandru Burcă, unul dintre cei mai desăvârșiți pianiști ai actualei generații, ne vor oferi mesajul lor de artă și viață în unduirile melodice fascinante ale romanței românești – Prof. Dr. Stephan Poen, Doctor în Medicină și în Muzicologie

Romanța românească reprezintă un univers emotiv în care regăsim un întreg complex de stări afective omenești și este considerată de specialiştii din domeniul muzical drept una din cele mai vechi subgenuri de muzică uşoară. Începând cu textele unor poeți precum Eminescu, Alecsandri, Coşbuc sau Octavian Goga, iubirea tinerească, extazul și melancolia au fost cântate în cele mai frumoase acorduri lirice. Printre cei mai cunoscuţi interpreţi de romanţe, din prima jumătate a secolului XX, se numără Jean Moscopol, Cristian Vasile, Dorel Livianu, Petre Andreescu, Titi Botez, Gion, Maria Tănase, Mia Braia iar spre finalul secolului, Gică Petrescu sau Ioana Radu.

Biletele pot fi achiziţionate online, de pe arcub.ro, sau de la Casa de bilete ARCUB, din Strada Lipscani, nr. 84-90.

Preț: 50 lei (Categoria I). Elevii, studenţii și pensionarii care se prezintă la Casa de Bilete ARCUB cu legitimaţiile pot achiziţiona bilete la preţul de 35 lei (Categoria II).

Daniel Magdal 

S-a născut la Iași, unde a absolvit cursurile Liceului de Artă ,,Octav Băncilă” și ale Academiei de Artă ,,George Enescu” – secția canto la clasa Maestrului Octavian Naghiu-Alba. După absolvirea cursurilor Academiei a fost angajat ca solist al Operei Naționale Iași ca tenor liric-lejer, debutând în roluri precum: Almaviva (Il Barbiere di Sevilla), Ernesto (Don Pasquale), Nemorino (L’Elisir d’Amore). Evoluția sa în repertoriul pentru tenor spinto-dramatic l-a purtat pe scene ale Operelor din întreaga Europa, dar și din America și Asia. Printre operele importante unde a evoluat se numără: Deutsche Oper Berlin, Semperoper Dresda, Staatsoper Saarbrücken, Staatsoper Hannover, Theater Klagenfurt, Theater Innsbruck, Oper Essen, Staatsoper Prag, Oper Maribor, Opera de Stat Sofia și multe altele. În anul 2004 a debutat la Opera Națională București în rolul Radames din opera „Aida”. Acesta a fost începutul unei colaborări fructuoase de-a lungul anilor, colaborare finalizată cu angajarea ca solist al Operei Naționale București începand cu stagiunea 2018-2019. De asemenea, a susținut și concerte vocal-simfonice și mai multe seri de lieduri la New York, Berlin și București.

Alexandru Burcă este pianist la Teatrul de Operetă și Musical ‘Ion Dacian’ din București. Laureat a numeroase concursuri internationale. A susținut concerte și recitaluri la Ateneul Român, Festivalul Internațional ‘George Enescu’, Televiziunea Română, Societațea Română de Radiodifuziune, Muzeul Municipiului București – Palatul Șuțu, Filarmonica ‘George Cavadia’Filarmonica  din Bacau,Muzeului Național de Artă , Kazakstan , Rusia, Moldova, Franta, Germania, Portugalia, Norwegia, Italia, Canada.

In Aprilie 2018 a sustinut la ICR Londra, un concert cu ocazia celebrarii centenarului unirii. Pe 1 Decembrie tot 2018 a concertat cu orchestra “KSM” din Toronto cu ocazia sarbatoririi zilei nationale a Romaniei in Canada. 

Prof. Dr. Stephan Poen

S-a născut în România, la 27 iulie 1956; a trăit și activat în Italia din anul 1987 și a revenit în țară în acest an, 2021.

Este medic foniatru, Doctor în Medicină într-un domeniu de activitate și cercetare interdisciplinară dintre Medicina Occidentală și Acupunctură cu disciplinele complementare. A publicat comunicări științifice cu rezultate meritorii în premieră absolută efectuate în Italia și în lume împreună cu soția sa, marea artistă Elena Cernei. Este și un artist liric (bariton) afirmat în teatrul liric și muzica vocal-simfonică. Periodic este invitat ca membru în juriile unor prestigioase concursuri internaționale de canto din Italia (Concursul Internațional Vincenzo Bellini – Sicilia), România (Concursul Internațional de Canto Hariclea Darclée), Israel, USA, Brazilia și în multe țări europene. A obținut titlul de Doctor în Muzicologie al Universității Naționale de Muzică din București, cu lucrarea ”Sonologie și Sonosofie în Determinismul Tonal”. A fondat domeniul de Estetică Vocală prin formularea unui sistem doctrinar în premieră absolută bazat pe cercetările și experiențele acumulate în propria activitate medicală și muzicologică.

„Dor de Romanță” 

Daniel Magdal | tenor

Alexandru Burcă | pianist

Comentarii și prezentare: Prof. Dr. Stephan Poen

Vizionarea concertului este permisă numai cu purtarea măștii de protecție, respectând toate normele de prevenție împotriva noului coronavirus (Covid-19). Nu este nevoie de dovada scrisă a vaccinării sau unui test negativ.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version