„Hai să vorbim despre viaţă” de Ana Sorina Corneanu a fost desemnată „Cea mai bună piesă românească a anului 2019″, la Concursul de dramaturgie organizat de UNITER, informează, joi, reprezentanții Uniunii.
Premiul va fi oferit în cadrul Galei Premiilor UNITER – ediţia 2020, iar Editura UNITEXT va publica piesa câştigătoare.
Juriul Concursului de dramaturgie i-a avut în componenţă pe criticii Marina Constantinescu, Adriana Popescu şi Dan C. Mihăilescu.
Nominalizări au mai primit „Femeia care tot uită să se nască” de Cătălina Florina Florescu, „Casa cu stihii” de Stela Giurgeanu şi „Ţara de fum” de Olga Delia Mateescu.
Programul ‘„Piesa anului” al Uniunii Teatrale din România – UNITER se desfăşoară sub egida şi cu sprijinul Casei Regale a României.