Teatrului Național din București reia spectacolele la Amfiteatrul amenajat pe acoperiș.

sursă foto TNB

Iată precizările TNB, în comunicatul transmis redacției:

„Din 15 iunie, spectacolele revin la AMFITEATRU TNB, un loc unic în București, aflat deasupra Teatrului Național. În acest moment, Amfiteatrul este singura scenă din România construită în aer liber, aflată în incinta unui teatru, prevăzută cu dotări profesioniste moderne și care îndeplinește condițiile de siguranță a spectatorilor și artiștilor pentru a-și putea desfășura activitatea în condiții de siguranță, conform normelor de prevenire a răspândirii Covid 19. 

În această primă etapă de reluare a spectacolelor, pentru a respecta cu strictețe recomandările de distanțare socială, din cele 300 de locuri ale Amfiteatrului, sunt oferite spre vânzare publicului doar 60. 

Actorii Teatrului Național vor fi personajele principale ale Amfiteatrului în aer liber din această vară, însă din programul pe care vi l-am pregătit nu vor lipsi producțiile independente, concertele, proiecțiile de film și multe alte evenimente culturale. 

Stagiunea de vară se va deschide în luna iunie cu spectacole din repertoriul TNB, biletele vor fi puse în vânzare începând de sâmbătă, 6 iunie, simultan, la casa de bilete a teatrului și prin platforma mystage.ro. 

Pentru programul spectacolelor din luna iulie, biletele vor fi puse în vânzare sâmbătă, 12 iunie.

sursă foto TNB

Obligațiile spectatorilor privind măsurile pentru prevenirea contaminării cu SARS-CoV2:

  • Purtarea măștii (medicală/nonmedicală) pe toată durata evenimentului. Pentru a oferi o protecție eficace, masca trebuie să acopere gura și nasul. 

Atenție! Teatrul își rezervă dreptul de a efectua un triaj observațional și de a nu permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree).

  • Dezinfectarea mâinilor cu dezinfectant avizat pe bază de alcool care va fi pus la dispoziție la intrare.
  • Termoscanarea de către personalul teatrului. Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în teatru.
  • Respectarea distanțării de minimum 1,5 m între persoane – de la intrarea în teatru, în sala Amfiteatru, la toalete și la ieșirea din sală.

 Atenție! La Amfiteatru, vă rugăm să respectați distanța de 2 metri indicată prin locul repartizat fiecărui spectator.

Anunț important privind spectacolele din Amfiteatru:

*Fiind un spaţiu în aer liber, în caz de ploaie, va funcţiona următoarea regulă:
– dacă ploaia începe înaintea orei de spectacol, reprezentaţia se reprogramează, biletele rămânând valabile. Spectatorii pot opta și pentru restituirea banilor pe bilete, sau pentru schimbarea acestora pentru un alt spectacol din programul Amfiteatru.
– dacă ploaia începe în timpul reprezentaţiei, spectacolul se poate întrerupe și relua, în funcție de condițiile meteorologice. Dacă reluarea nu este posibilă, iar spectacolul se suspendă, acesta nu se reprogramează și nici nu se rambursează costul biletului.

PROGRAM 15-30 iunie 2020 

Luni, 15 iunie & Marți, 16 iunie, ora 21:30 

Frumos e în Septembrie la Veneția

De Teodor Mazilu

Regia: Mariana Cămărășan

Scenografia: Vladimir Turturică

Cu: OANA PELLEA și MIRCEA RUSU

 

Joi, 18 iunie & Vineri, 19 iunie, ora 21:30

ActOrchestra

Regia: Horia Suru

Cu: EMILIAN MÂRNEA, FLORIN CĂLBĂJOS, PETRE ANCUȚA

 

Sâmbătă, 20 iunie, ora 21:00

Vivien Leigh – ultima conferință de presă

De Marcy Lafferty

Regia: Liana Ceterchi

Cu LAMIA BELIGAN

 

Duminică, 21 iunie, ora 21:30 

AfterHours

Text&regie: Radu Iacoban

Cu: ANGHEL DAMIAN și CĂTĂLIN BABLIUC

 

Miercuri, 24 iunie & Joi, 25 iunie, ora 21:00 

Matilda și groparii

De Stela Giurgeanu

Regia: Mircea Rusu

Scenografia: Gabi Albu

Cu: AMALIA CIOLAN, CESONIA POSTELNICU, ERIKA BĂIEȘU, FULVIA FOLOSEA, LARI GIORGESCU 

 

Vineri, 26 iunie, 21:00 

A fost odată în România 

Regia: Dragoș Huluba

Cu: ILEANA OLTEANU, VIOLETA HULUBA, EDUARD ADAM, DRAGOȘ HULUBA

 

Sâmbătă, 27 iunie, 21:30 

20 de ani în Siberia

După Anița Nandriș-Cudla 

Regia: Sorin Misirianțu

Cu: AMALIA CIOLAN

 

Duminică, 28 iunie, 21:00 

Anonimul Venețian

După Giuseppe Berto

Regia: Ion Caramitru

Scenografia: Florilena Popescu Fărcășanu

Cu: ILINCA GOIA și IOAN ANDREI IONESCU.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version