Stagiunea 2020-2021 a Teatrului Naţional din Bucureşti se încheie, în seara de 18 iulie, cu 3 spectacole de succes din repertoriul curent – „Dineu cu proști, „Omul care a văzut moartea și „Class.

Iată precizările TNB transmise SECUNDA:

După o vacanță mai scurtă decât de obicei, noua stagiune 2021-2022 debutează din 26 august, când sunt programate să revină pe scenele TNB spectacolele din repertoriul curent, precum și noi premiere.

A doua zi după gongul final, așteptăm cu emoție și sperăm să mai anunțăm o veste bună în seara Galei UNITER, care se desfășoară luni seară, pe 19 iulie 2021, în Sala Mare a TNB – vestea decernării Premiului pentru regie lui Carmen Lidia Vidu, nominalizată pentru spectacolul ei Jurnal de România.1989, singura premieră produsă la TNB în vara anului 2020, în plină perioadă de pandemie… Indiferent de rezultat, regizoarea, şi spectacolul, cu toţi interpreţii lui, merită aplauze prelungite !

Încheiem o stagiune frământată pentru teatrul românesc, cu un program imprevizibil, cu reprezentaţii suspendate de câteva ori din cauza evoluţiei pandemiei de COVID-19 și premiere amânate. Și totuși, în ultimele luni am putut oferi iubitorilor de teatru 3 premiere:

Adio, domnule Haffmann de Jean-Philippe Daguerre, regia Felix Alexa, (premiera oficială, în zilele de 2 și 3 iunie), la Sala Pictura. „Un spectacol despre ființe fragile aruncate în vâltoarea istoriei și a evenimentelor personale ce o iau razna. O fragilitate ce nu exclude însă forța și curajul”, după cum remarca regizorul.

Hai, să vorbim despre viață! de Ana Sorina Corneanu, piesa ce a obținut Premiul pentru cea mai bună piesă a anului 2019 la Gala premiilor UNITER, regizată de Zsuzsánna Kovács (cu premiera în 13 iunie), la Sala Atelier. „Un roller coaster al minții umane, o introspecție a sufletului în căutările adevărului, o piesă despre cine suntem… atunci când nu ne raportăm la ceea ce se așteaptă ceilalți să fim, spune autoarea.

D-ale carnavalului de I. L. Caragiale, cunoaște în regia lui Alexandru Dabija o întorsătură de stil, dar și de percepție, comedia trece în dramă, apropiind prin aceste mijloace și mai mult lumea lui Caragiale de a noastră. „Sub toate aspectele spectacolul lui Alexandru Dabija înmănunchează exemplar (…) destinul nostru de azi. Carnavalul continuă. Ca și toată deșertăciunea și vânarea de vânt a acestei lumi” (Bedros Horasangian, Observatorul cultural).

Numitorul comun al acestor premiere este dat de calitatea creațiilor actoricești, remarcate și apreciate de public și de criticii de specialitate.

Planuri pentru noua stagiune?

Încă din prima săptămână de lucru a noii stagiuni, cunoscuta regizoare de origine română, stabilită în Franța, Alexandra Badea începe lucrul la un proiect inedit, Exil, destinat scenei mari, pe un text propriu. În distribuţie îi veţi regăsi pe majoritatea actorilor tineri ai TNB, la fel ca și în noul spectacol de teatru-dans ”marca” Gigi Căciuleanu care a intrat deja în repetiții, pentru Sala Studio: ˮKiritza sau Jocul de-a…ˮ.  Un scenariu propriu după cunoscuta piesă ”Coana Chirița” a lui Vasile Alecsandri, de la a cărui naștere tocmai se împlinesc 200 de ani…

Până la noi vești și redeschiderea stagiunii, când vă vom putea oferi şi alte noutăți, vă dorim o vară și o vacanță cât mai plăcute.  Rămâneți pe recepție !

Să ne revedem sănătoși începând din 26 august, în sălile TNB!

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version