Cea de-a şasea ediţie a Festivalului Tânăr de la Sibiu va avea loc, în perioada 30 octombrie – 8 noiembrie 2020, la Teatrul Gong.
„Festivalul Tânăr de la Sibiu provoacă un dialog între generații și pune sub lupă realitățile vremurilor noastre. Ediția de anul trecut a fost una dintre cele mai bune de până acum, atât din punct de vedere al diversității programelor prezentate, cât și al numărului de spectatori. A fost pentru prima dată când am avut rezervări de grupuri cu turiști din afara țării. E important să existe și la noi în țară un fenomen de mobilitate culturală pentru întreaga familie. Am încredere că, în viitor, festivalul va deveni un punct de atracție pentru vacanțele tot mai multor familii în căutare de un city-break”, declară Adrian Tibu, directorul Teatrului Gong.
Ediția din 2019 s-a bucurat de participarea a 18 companii din Argentina, Germania, Japonia, Marea Britanie, România și Spania.
În plus, au avut loc 12 ateliere, 3 expoziții, 2 spectacole-lectură și un concert The Motans.
Pentru reprezentațiile „Furor”, „Jurassic”, Circul Sardam, „Amalia respiră adânc!” și concertul The Motans, biletele au fost epuizate înainte de debutul festivalului.
În total, la evenimentele din festival au participat 3.020 de persoane.
Festivalul și-a păstrat și anul trecut cele două mari categorii care îi definesc programul – Kids şi Teens.
În cadrul Teens, în 2019 au fost invitate Reactor de Creație și Experiment, Asociația Culturală BIS, Giuvlipen Theatre Company, Companie de Teatru Independent, Asociația Culturală Control N, Teatrul Odeon și Centrul Replika din România, spectacolul „Furor” (Argentina), Theatre An Der Parkaue (Germania) și Las Turroneras (Spania).
Pentru Kids, au fost dedicate proiecția filmului „Veronica” (România), reprezentații ale Teatrului de Păpuși Puck din Cluj Napoca (România), Teatrului de Păpuși Prichindel Alba-Iulia (România), Companiei de dans Miyazaki C-Dance Namstrops (Japonia), Teatrului Tineretului Piatra-Neamț (România), Kindertheater Im Fraunhofer (Germania), Quartet Gorgon Grigorescu (România), Mini Zucchini/ Iulia Cojocaru (București) și Greenarium (Sibiu).
Între ateliere s-au numărat cel de mini-grădinărit organizat de Greenarium, ce pune accent pe un mediu de viață sănătos și educația copiilor, care învață să construiască un terrarium cu plante suculente în globuri de sticlă; atelierul de gătit – un proiect educațional susținut de Mini Zucchini, în care copiii gătesc și își dezvoltă abilitățile de comunicare; atelierul susținut de Flute Theatre pentru copiii diagnosticați cu tulburări de spectru autist și pentru familiile lor.
Festivalul Tânăr de la Sibiu 2019 a fost finanțat de Primăria Municipiului Sibiu și susținut de UNITER prin Fondul Timbrului Teatral.