Elton John și-a început turneul de adio, intitulat “Farewell Yellow Brick Road” și care include peste 300 de concerte în întreaga lume şi se va desfăşura pe o perioadă de trei ani.

Turneul a debutat sâmbătă seara, în Allentown, Pennsylvania, cu un concert în care legendarul artist, în vârstă de, la 71 de ani, a interpretat multe dintre hiturile care l-au consacrat, informează Reuters, citată de Agerpres.

În luna ianuarie, artistul anunţase că vrea să renunţe la turnee pentru a se concentra asupra familiei sale, explicând că priorităţile sale s-au schimbat după ce a devenit părintele a doi copii alături de partenerul său, David Furnish.
 
Vedeta a prezentat fanilor fotografii şi filmuleţe din cei 50 de ani de carieră şi a adus un omagiu celor care l-au influenţat de-a lungul acesteia, printre care artista soul Aretha Franklin, liderul sud-african Nelson Mandela sau fizicianul Stephen Hawking.
  
“Am putut fi martor la un număr imens de schimbări sociale, politice şi culturale. Vreau ca ‘Farewell Yellow Brick Road’ să celebreze acest lucru”, a mărturisit John într-o declaraţie.
  
În încheierea concertului de sâmbătă seara, John a cântat “Goodbye Yellow Brick Road”, îmbrăcat într-un costum în culorile negru şi roşu, asemănător celui purtat pe coperta albumului cu acelaşi nume din 1977, în timp ce fundal rula un filmuleţ cu momente importante din viaţa sa. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version