În perioada 15 – 18 iulie va avea loc, la Grădina de Vară „Capitol” şi Faber din municipiul Timişoara, cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului „Ceau, Cinema!”.
Vor fi 15 proiecţii de film, întâlniri cu mai mulţi cineaşti români invitaţi, precum şi ateliere pentru copii şi adolescenţi.
Invitaţii sunt regizorii Bogdan Theodor Olteanu, Andrei Dăscălescu, Ruxandra Ghiţescu, Anda Tarara, Alina Manolache, Bogdan Puşlenghea şi Ovidiu Zimcea, actriţele Ioana Bugarin, Claudia Ieremia şi Paula Niculescu şi actorul Ovidiu Mihăiţă, producătoarea Anda Ionescu şi monteurul Gabi Basalici.
12 filme româneşti și două franceze
Pe lângă cele 12 filme româneşti anunţate deja, festivalul propune o seară cu două comedii franceze trăsnite, care pot fi văzute pe acelaşi bilet: “Discursul” (2020), de Laurent Tirard, şi “Mandibule” (2020), al excentricului regizor Quentin Dupieux.
Cele două filme sunt prezentate cu sprijinul Institutului Francez din Timişoara, anunţă organizatorii, marţi.
11 scurtmetraje de animaţie
În parteneriat cu Animest, cel mai important festival de animaţie din România, “Ceau, Cinema!” prezintă un calup de 11 scurtmetraje de animaţie pentru copii. Proiecţia va fi precedată de un atelier “Ceau, Junior!”, prin care cei mici vor construi o felie de lubeniţă şi vor colora o carte poştală cu Cinema Studio, marca “Timişoara la cutie”.
Trei documentare şi trei filme de ficţiune, realizate de regizori din România aflaţi la început de drum, fac parte din competiţia din acest an, dedicată tinerilor cineaşti. Cele trei documentare sunt “Casa cu păpuşi” (2020), de Tudor Platon, “Copii pierduţi pe plajă” (2020), de Alina Manolache, şi “Noi împotriva noastră” (2020), de Andra Tarara. Cele trei lungmetraje de ficţiune sunt “Otto Barbarul” (2020), de Ruxandra Ghiţescu, “Spirala” (2020), de Cecilia Felmeri, şi “Mia îşi ratează răzbunarea” (2020), de Bogdan Theodor Olteanu, film prezentat la Gala de deschidere, care este susţinută de Conceptual Lab by Theo Nissim.
Juriu
Filmul câştigător al Trofeului “Răzvan Georgescu”, acordat de Vitas România şi recompensat cu 1.000 de euro, va fi decis de un juriu format din trei reprezentanţi cunoscuţi ai sectorului cultural independent din Timişoara: Christine Cizmaş, cofondator şi actor la “Auăleu”, Răzvan Cornici, membru al colectivului artistic “Balamuc” (loc de joacă ş-altele), şi Raluca Selejan, cofondator al Librăriei “La Două Bufniţe”. Juriul va oferi şi o menţiune specială.
Programul mai cuprinde patru dintre cele mai importante filme româneşti ale ultimului an, semnate de cineaşti consacraţi, dar şi premiera a două debuturi româneşti în documentarul de lungmetraj.
Din selecţie fac parte cele mai recente două filme realizate de Radu Jude, “Babardeală cu bucluc sau porno balamuc” (2021), câştigător al Ursului de Aur la Festivalul de la Berlin, şi documentarul “Ieşirea trenurilor din gară” (2020), realizat împreună cu istoricul Adrian Cioflâncă.
Documentare
Spectatorii vor putea vedea, de asemenea, documentarele “Holy Father” (2020), de Andrei Dăscălescu, şi “Lemn” (2020), de Monica Lăzurean-Gorgan, Michaela Kirst şi Ebba Sinzinger, proiectat cu sprijinul Centrului Cultural German din Timişoara.
Documentarul de debut “Certitudinea probabilităţilor” (2021), de Raluca Durbacă, va avea la “Ceau, Cinema!” a doua sa proiecţie din România.
Un alt documentar de debut, “Swamp City” (2021), de Bogdan Puşlenghea şi Ovidiu Zimcea, va putea fi văzut în premieră mondială la festival. Filmul este un studiu al scenei muzicale underground din Timişoara în primul deceniu după căderea regimului comunist. Proiecţia va fi precedată de un moment muzical, “Warm-up Swamp cu Mr. H”.
Pentru proiecţiile în aer liber, accesul poate fi realizat doar în baza unei adeverinţe de vaccinare împotriva COVID-19, a unui test negativ sau a unui document care să ateste că participantul a trecut prin boală.
“Ceau, Cinema!” este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Marele Ecran şi Asociaţia Pelicula Culturală, sprijinit de Centrul Naţional al Cinematografiei (CNC) şi alţi parteneri culturali.