Pe Calea Griviței din București are loc, în această săptămână, cea de-a XVI-aediție a Festivalului de Teatru Independent „Undercloud”, cu Ada Milea cap de afiș al primei zile.
Festivalul este organizat de Fundația Calea Griviței și susținut de Primăria Sectorului 1, motiv pentru care locuitorii acestei zone a Capitalei au intrare gratuită, cu acces pe baza buletinului de identitate, în limita locurilor disponibile. Rezervări, la telefon 0727.100.856.
Astfel, luni începând cu ora 19:00, în curtea Universitații Naționale de Arte (UNARTE), Ada Milea va susține un concert cu personaje, un fel de teatru ca o muzică și muzică „evadată” din teatru.
Tot în curtea UNARTE, însă de la ora 21:30, are loc spectacolul A LABYRINTHINE TRAIL (AUSTRIA). Autorii lui au creat un scenariu de spectacol de teatru-dans pornind de la „Biblioteca Babel”, nuvela scriitorului și bibliotecarului argentinian Jorge Luis Borges.
Marți, 20 iunie, începând cu ora 20:00, la Sala Iosif Naghiu a Teatrului Dramaturgilor Români, are loc spectacolul de teatru IN SUSPENSION (POLONIA – CU TRADUCERE). În curtea UNARTE, de la ora 21:30, se joacă spectacolul „COSMIC LATTE”, o producție a Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București. Conceptul lui Ștefan Lupu ne propune un show total care unește dansul contemporan cu actoria.
Miercuri, 21 iunie, începând cu ora 19:00, la sala Ion Băieșu a Teatrului Dramaturgilor Români, are loc spectacolul „MATCA”, o producție a Teatrului fără Nume Instituția Publică Centrul de Cultură şi Artă GINTA LATINĂ –Chișinău. Este un proiect realizat cu sprijinul Institutului Cultural Român – Mihai Eminescu – Chișinău Fundației Marin Sorescu, după un text al lui Marin Sorescu și în regia Marianei Cămărășan.
În ultima zi a festivalului, duminică 25 iunie, începând cu ora 12:00, în curtea UNARTE, Primăria Sectorului 1 vă invită împreună cu copiii la spectacolul „GLORIA VESELIA ȘI URSULEȚUL CIPI”. În cadrul spectacolului, scriitorul Dan Mircea Cipariu susține o lectură publică din cartea ”Gloria Veselia și Ursulețul Cipi”. Oglindite în ilustrații coborâte din bagheta magică a vreunei zâne, întâmplările fascinante îi vor amuza pe cei mici și pe cei mari deopotrivă.