Festivalul „Vara magică”, ajuns la a XI-a ediție, cuprinde 9 concerte de muzică clasică la Ateneul Român, în perioada 6 iulie – 31 august, cu o cadență de un concert pe săptămână, perioadă în care „vom trăi împreună emoția și bucuria muzicii de calitate”, potrivit organizatorilor.
Vor fi 9 seri magice, 5 concerte extraordinare, 10 soliști instrumentali și 9 soliști vocali.
Precizările organizatorilor:
Festivalul Internațional „Vară Magică” este unul dintre evenimentele culturale estivale marcante ale Europei și una dintre puținele manifestări de acest gen care aduce în prim-plan capitala României. De la prima ediție, festivalul a depășit 100 de concerte, de calitatea cărora s-au bucurat mai mult de 80.000 de spectatori, sute de mii de ascultători ai programelor radio și telespectatori care au urmărit transmisiunile în direct și înregistrările acestor momente de înaltă ținută artistică.
În acest an, festivalul are și un site dedicat – www.varamagica.ro – unde puteți găsi informații despre toate concertele din festival.
Dorin Ioniță, inițiatorul și organizatorul Festivalului Vara Magică, s-a străduit să păstreze an de an continuitatea acestui eveniment de vară al bucureștenilor, considerând că: ”Bucureștiul avea nevoie de muzică în perioada de vară, iar Festivalul Vara Magică oferă exact ceea ce definește o capitală europeană:cultura – prin muzică de calitate interpretată de mari artiști, o locație aparte în centrul orașului, elemente de inovație și noutate de la an la an. Website-ul pe care l-am construit are rolul să ne apropie de audiența festivalului nostru, prin informație despre concertele și marii artiști pe care îi avem în festival. Chiar dacă vremurile pe care le trăim sunt provocatoare, avem nevoie de cultură vie, avem nevoie de muzică, de trăiri la un mare nivel, iar acest festival ne aduce emoţia generată de muzica de bună calitate interpretată de mari artiști”.
Ca în fiecare an, în cadrul Festivalului Vara Magică se anunță concerte cu artiști și orchestre de renume la nivel național și internațional.Primul concert din festival va aduce pe scena Ateneului Orchestra Română de Tineret, dirijor: Cristian Mandeal și solist: violonistul Josef Špaček. În concertele următoare vă vor încânta Orchestra Teatrului de Operetă “Ion Dacian”, Dirijor: Constantin Grigore și Soliști: Bianca Ionescu Ballo, Daniela Bucșan, Gabriela Daha, Florin Ganea, Mihai Urzicana, George Vîrban, Alexandru Burcă; pianistă și compozitor Sînziana Mircea, marea soprană Laura Tătulescu cu o producție aparte de muzică electronica și sintetizator realizată alături de Giovanni Dinello, care include proiecții originale de videomapping în interiorul sălii Ateneului realizate de artistul vizual Adistu; New Hope Orchestra, dirijor și solist violoncelistul Octavian Lup, alături de solistul Valentin Șerban, câștigătorul Concursului Internațional George Enescu la vioară; Marele violonist Alexandru Tomescu va susține recitalul cu tema: ”IN THE MOOD FOR LOVE”, fiind acompaniat de pianista Iulia Toma; Ansamblul Cameral al Filarmonicii George Enescu ne va conduce ”Pe aripile valsului”, din Ansamblul Cameral fac parte: Vioară – Rafael Butaru și Natalia Pancec, Violă – Iulia Goiana, Violoncel – Bogdan Popa, Pian – Monica Gemene, Armoniu – Cătălin Răducanu, Flaut – Ioana Bălașa și Clarinet – Alexandru Avramovici; Orchestra de Tineret a Țărilor de Jos dirijată de Alexander Shelley va avea ca soliști pe Coraline Groen la vioară și soprana Laetiția Gerards cu un program de R. Strauss, B. Britten și G. Mahler; Romanian Sinfonietta Orchestra, dirijor și solist Alexander Sitkovestki. Festivalul se va încheia cu Orchestra Națională de Tineret a Franței, având ca dirijor pe Michael Schønwandt și un program romantic de C. Debussy și G. Mahler.
”În fiecare an, Vara este Magică pentru toți cei ce alegem să fim în sală la concerte, dar și pentru toți cei care urmăresc transmisia realizată de partenerii noștri media. Așadar, vă invităm la Festivalul Vara Magică în lunile iulie și august!”, declară dl. Dorin Ioniță.
Programul complet al Festivalului poate fi consultat la varamagica.ro, iar biletele pentru concertele din cadrul Festivalului Vara Magică sunt disponibile pe www.bilete.ro, precum și, în curând, la alți operatori de bilete online, dar și la casa de bilete a festivalului deschisă la Ateneul Român, intrarea din strada Benjamin Franklin nr. 1-3, de luni până joi, între orele 14:00 şi 19:00.
Despre Lanto Communicatios
Lanto Communication a apărut în urmă cu peste un deceniu. Încă de la început, inițiatorul său, Dorin Ioniță, şi-a propus ca unic scop să arate lumii că România, prin tinerii ei, a păstrat intactă sclipirea diamantină a geniului muzical al locuitorilor acestor locuri străvechi. Festivalul Vara Magică este un proiect al Lanto Communication ajuns la a X-a ediție și 100 de concerte oferite publicului român în sezonul estival.
Apariția Asociației Lanto Magia Muzicii a adus un spor substanțial de calitate și a înlesnit crearea unor parteneriate benefice culturii naționale. Asocierile cu mediul de afaceri, cu entități instituționale – fie ele locale sau guvernamentale, în cele din urmă cu oameni care au același scop al promovării binelui și frumosului, au adus tuturor celor implicați notorietate și respect. Detalii pe www.lanto.ro
Proiectele artistice ale Lanto Communication și Lanto Magia Muzicii constituie, în egală măsură, garanția unui act artistic de calitate, dar și a unei vizibilități social-culturale și comunitare ridicate.
Mai multe detalii și datele următoarelor concerte din cadrul festivalului Vara Magică le puteți consulta la: varamagica.ro, precum și pe pagina de Facebook.