Tânărul Ahmed / Le jeune Ahmed, filmul care le-a adus fraților Luc și Jean-Pierre Dardenne Premiul pentru regie la Cannes 2019, intrăîn cinematografele din România începând din 13 decembrie, distribuit de Independența Film.
Favoriți ai publicului festivalier, cineaștii belgieni Jean-Pierre şi Luc Dardenne, care au câștigat de-a lungul timpului de două ori trofeul Palme d’Or la Cannes, explorează în ultimul lor film radicalizarea unui pre-adolescent belgian musulman.
În Belgia zilelor noastre, Ahmed, care are doar 13 ani, e prins între provocările vârstei și idealurile de puritate ale imamului său. Inspirat de povestea unui văr luptător islamist și lipsit de o figură paternă familială, Ahmed este radicalizat de un imam extremist, având o singură misiune: aceea ce a înlătura tot ceea ce este considerat “impur” în ochii lui Allah.
Astfel, Ahmed încearcă să își ucidă profesoara ale cărei învățături le consideră o blasfemie, lucru ce îl aduce într-un centru de detenție pentru minori. Va reuși Ahmed, cu ajutorul adulților din jurul său, să se adapteze în lumea reală sau va îmbrățișa fanatismul religios?
Cel de-al 11-lea lungmetraj al fraților Dardenne a fost filmat parțial, pentru veridicitate, într-un centru de reeducare pentru tineri, iar pentru documentare, autorii filmului au consultat profesori de religie, imami, educatori, judecători, psihiatri, psihanaliști și psihologi care au cunoscut tineri radicalizați.
“Știam că alți cineaști făcuseră câteva filme înaintea noastră – documentare sau filme de ficțiune, sau chiar că s-au scris cărți. Dar ne-am spus că ceea ce vom face în primul rând va fi să luăm fanatismul religios în serios. Pe lângă ce am putea spune despre condițiile economice și sociale etc., ni s-a părut că ceea ce era specific acestui caz era fanatismul religios care poate găsi un teren favorabil în anumite locuri, la anumite persoane. Nu ne-a interesat cum devine cineva fanatic, ci cum e posibil și dacă e posibil să ieși din acest fanatism care e ca o închisoare. Ne-am decis să pornim în momentul când am înțeles că singura modalitate prin care puteam face asta era să plasăm eroul la începutul adolescenței, când încă se mai poate schimba”, a subliniat Luc Dardenne, într-un interviu acordat jurnalistei Iulia Blaga.
Tânărul Ahmed / Le jeune Ahmed este considerat de cotidianul francez Le Nouvel Observateur „un film de o forță rară”, iar Télérama este de părere că „frații Dardenne semnează un portret percutant, impregnat de o mare umanitate.”
Tânărul Ahmed / Le jeune Ahmed va rula în cinematografele din România din 13 decembrie, distribuit de Independența Film: București (Cinema Elvira Popescu, Cineplexx Băneasa, Cinema Europa, Cinema Muzeul Țăranului), Cluj (Cinema Arta și Cinema Victoria), Iași (Ateneu), Pitești (Cinema Trivale), Sfântu Gheorghe (Cityplex Arta), Sibiu (CineGold), Târgu Mureș (Cinema Arta), Vaslui (Cityplex).