“Bohemian Rhapsody” este marele câștigător al Globurilor de Aur 2019, obținând două premii: pentru cel mai bun film-dramă și pentru cel mai bun actor în rol principal.

Rami Malek Freddie Mercury în filmul Bohemian rhapsody

Rami Malek l-a interpretat excepțional pe Freddie Mercury în biografia muzicală realizată de Bryan Singer şi Dexter Fletcher.

Rami Malek Freddie Mercury în filmul Bohemian rhapsody

Cel mai bun regizor  a fost desemnat Alfonso Cuaron, pentru lungmetrajul semi-autobiografic în alb şi negru “Roma”. Filmul a obținut Globul de Aur și pentru cel mai bun film străin, fiind o odă adusă oraşului natal al lui Cuaron, Ciudad de Mexico, prezentat la începuturile anilor 1970.

Lungmetrajul “Green Book”, de Peter Farrelly, a fost marele câştigător al galei Globurilor de Aur 2019, cu trei premii, printre care şi cel pentru cea mai bună comedie, fiind secondat în top de drama în alb-negru “Roma”, de Alfonso Cuaron, şi filmul muzical “Bohemian Rhapsody”, cu câte două trofee.

Un film “road trip” a cărui acţiune are loc în anii 1960, într-o Americă segregată, “Green Book” a primit premiile Globul de Aur pentru cea mai bună comedie, cel mai bun actor într-un rol secundar (Mahershala Ali) şi cel mai bun scenariu, semnat de Nick Vallelonga, Brian Currie şi Peter Farrelly.

Iată lista completă a câştigătorilor celei de-a 76-a ediţii a galei Globurilor de Aur, organizată în noaptea de duminică spre luni, la Beverly Hilton Hotel din Los Angeles, de Asociaţia presei străine de la Hollywood (Hollywood Foreign Press Association, HFPA):

CINEMA
 
Cel mai bun film dramă: “Bohemian Rhapsody”
 
Cel mai bun film comedie: “Green Book”
 
Cel mai bun lungmetraj animat: “Spider-Man Into the Spider-Verse”
 
Cel mai bun film străin: “Roma” (Mexic), de Alfonso Cuaron
 
Cel mai bun scenariu: Nick Vallelonga, Brian Currie, Peter Farrelly – “Green Book”
 
Cel mai bun regizor: Alfonso Cuaron – “Roma”
 
Cea mai bună actriță în rol principal într-un film dramă: Glenn Close – “The Wife”
 
Cel mai bun actor într-un rol principal într-un film dramă: Rami Malek – “Bohemian Rhapsody”
 
Cel mai bună actriță în rol principal într-un film comedie: Olivia Colman – “The Favourite”
 
Cel mai bun actor într-un film comedie: Christian Bale – “Vice”
 
Cea mai bună actriță în rol secundar: Regina King – “If Beale Street Could Talk”
 
Cel mai bun actor într-un rol secundar: Mahershala Ali – “Green Book”
 
Cea mai bună coloană sonoră: Justin Hurwitz – “First Man”
 
Cel mai bun cântec: “Shallow” – “A Star Is Born” (muzică și versuri Lady Gaga, Mark Ronson, Anthony Rossomando, Andrew Wyatt)
 
TELEVIZIUNE
 
Cel mai bun serial dramă: “The Americans”
 
Cel mai bun film/ cea mai bună miniserie TV: “Assassination of Gianni Versace: American Crime Story”
 
Cel mai bun serial comedie/ musical: “The Kominsky Method”
 
Cea mai bună actriță într-o miniserie/ într-un film TV: Patricia Arquette – “Escape at Dannemora”
 
Cel mai bun actor într-o miniserie/ într-un film TV: Darren Criss – “The Assassination of Gianni Versace: American Crime Story”
 
Cea mai bună actriță într-un serial dramă: Sandra Oh – “Killing Eve”
 
Cel mai bun actor într-un serial dramă: Richard Madden – “Bodyguard”
 
Cea mai bună actriță într-un serial comedie: Rachel Brosnahan – “The Marvelous Mrs. Maisel”
 
Cel mai bun actor într-un serial comedie/ musical: Michael Douglas – “The Kominsky Method”
 
Cea mai bună actriță într-un rol secundar într-o miniserie/ într-un film TV: Patricia Clarkson – “Sharp Objects”
 
Cel mai bun actor într-un rol secundar într-o miniserie/ într-un film TV: Ben Whishaw – “A Very English Scandal”
 
Premiul pentru întreaga carieră în televiziune (Carol Burnett Award): Carol Burnett
 
Premiul pentru întreaga carieră în cinema (Cecil B. DeMille Award): Jeff Bridges
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version