Pe 20 martie, UNITER, împreună cu instituțiile de teatru din România, dă startul celei de a 20-a ediții a Campaniei Naționale „Artiștii pentru artiști”. O ediție de sărbătoare, un maraton caritabil dedicat artiștilor care, din diferite motive, nu mai pot crea misterul teatral pentru o vreme sau pentru totdeauna.
UNITER le mulțumește tuturor celor implicați în această manifestare firească a solidarității de breaslă, tuturor celor care au înțeles acest demers esențial și invită publicul la teatru!
De asemenea, le mulțumește prietenilor Anca Florea, Mihai Mălaimare, Constantin Paiu, Eugen Racoți, Anatolie Spânu, Vasile Șirli, pentru binevenitele lor donații.
Anul acesta, ambasadorul Campaniei „Artiştii pentru artişti” este Nicu Alifantis, reputat muzician, cântăreț și compozitor de muzică folk și muzică de teatru. Cu altruism și totală deschidere, artistul a venit în întâmpinarea programului nostru anual, oferindu-se să susțină în luna iunie un turneu național – Alifantis & FragileBand – dedicat acestei cauze (https://alifantis.ro/concerte/).
Fiți parte din schimbarea de atitudine faţă de situaţia delicată a unora dintre artiştii români!
Cumpărați bilete la spectacolele de teatru din cadrul Campaniei și contribuiți în mod direct la alimentarea Fondului de Solidaritate Teatrală – RO14BRDE445SV17256174450!
Programul celor 39 de spectacole din toată țara, parte din a 20-a ediție a Campaniei Naționale „Artiștii pentru Artiști”, program ce poate fi consultat și pe site-ul www.uniter.ro:
17 martie: Ascensiunea lui Arturo Ui poate fi oprită de Bertolt Brecht, dramaturgia Réka Takács, regia Attila Balogh, decorul Előd Golicza, costumele Zsófi Gábor, Teatrul „Szigligeti Színház” – Trupa Szigligeti Oradea
20 martie: Doamne Ferește de Lia Bugnar, scenografia Ioana Pashca, Teatrul Mic București
20 martie: Orașul nostru de Thornton Wilder, regia Alexandru Dabija, muzica originală Ada Milea, costumele Andrada Chiriac, Teatrul Excelsior București
20 martie: Uzina artiștilor de Matei Lucaci Grunberg și Sever Bârzan, regia Matei Lucaci Grunberg, scenografia Raluca Alexandrescu, Teatrul Municipal „Bacovia” Bacău
22 martie: Nu sunt eu, spectacolul-confesiune cu Maia Morgenstern, regia Victor Ioan Frunză, Teatrul Dramaturgilor Români din București, în colaborare cu Teatrul Evreiesc de Stat București
23 martie: Mobilă și durere de Teodor Mazilu, regia Cristian Ban, scenografia Irina Chirilă, Teatrul „Andrei Mureșanu” Sfântu Gheorghe
24 martie: FALSTAFF, după William Shakespeare, regia Ovidiu Caița, scenografia Cristian Marin, Teatrul de Nord Satu Mare – Trupa „Mihai Raicu”
24 martie: HEAVEN de Mieko Kawakami, regia Adina Lazăr, Teatrul Municipal Baia Mare
24 martie: Zorba grecul de Hristo Boicev, un spectacol de Mc Ranin, Teatrul „Tony Bulandra” Târgoviște
27 martie: Tinerețe fără bătrânețe și viață de moarte, dramatizarea Constantin Brehnescu, după Petre Ispirescu, regia artistică și adaptarea scenică Toma Hogea, scenografia Eugenia Tărășescu Jianu, Teatrul pentru Copii și Tineret „Merlin” Timișoara
25 martie: Singurătatea pietrelor de Flavius Lucăcel, regia Gelu Badea, Teatrul „Elvira Godeanu” Târgu Jiu
27 martie: Marin Sorescu. Setea muntelui de sare, un spectacol triptic coordonat de Mariana Cămărășan, Teatrul Dramaturgilor Români București, Teatrul Național „Lucian Blaga” Cluj și Teatrul Fără Nume Chișinău. În parteneriat cu UNITER și Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București
27 martie: Căsătoria de N.V. Gogol, regia Andrei și Andreea Grosu, scenografia Vladimir Turturica, Teatrul de Comedie București
27 martie: 1978, regia Tomi Janežič, decorul Branko Hojnik, costumele, Marina Sremac, Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara
27 martie: Teatrul de Pascal Rambert, dramaturgia Rudolf Herbert regia, decorul și costumele Pascal Rambert, Teatrul German de Stat Timișoara. Coproducție cu Institutul Francez din România la Timișoara
28 martie: Munchhausen, baronul poznaș, adaptarea și regia Dan Tudor, scenografia Mihai Pastramagiu, Teatrul „Țăndărică” București
29 martie: Alba ca zăpada și cei șapte pitici, adaptare după basmul Fraților Grimm, regia și coregrafia Corina Dumitrescu, decorul Vladimir Turturica, costumele Andreia Martinescu, Opera Comică pentru Copii București
30 martie: Război și pace și… după Lev Tolstoi, scenariul și regia Clemens Bechtel, scenografia Vesna Hiltmann, Teatrul Tineretului Piatra Neamț
30 martie: Trădarea lui Einstein de Éric-Emmanuel Schmitt, traducerea și regia Tudor Țepeneag, scenografia MC Ranin, Teatrul Evreiesc de Stat București
31 martie: Vrabia, un spectacol de Leta Popescu, scenografia Bogdan Spătaru, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați
4 aprilie: Regina frumuseții din Leenane de Martin McDonagh, regia Barabás Árpád, Teatrul „Tomcsa Sándor”, Odorheiu Secuiesc
6 aprilie: Én vagyok Pinokkió / Eu sunt Pinocchio, după Carlo Collodi, scenariul și regia Călin Mocanu, Teatrul de Păpuși Puck Cluj-Napoca, secția maghiară
6 aprilie: Cum vă place, după William Sakespeare și improvizațiile actorilor, regia Botond Nagy, scenografia Ioana Ungureanu, Teatrul „Matei Vișniec” Suceava
6 aprilie: Floarea soarelui de Andrea Pass, regia Radu Afrim, decorul și costumele Irina Chirilă, Teatrul „Tamási Áron” Sfântu Gheorghe
7 aprilie: Trei cadouri fermecate, scenariul și regia Cristian Pepino, Teatrul de Păpuși Puck, Cluj-Napoca, secția română
9 aprilie: Tango, monsieur? de Aldo Lo Castro, regia Vlad Ianuș, scenografia Mădălina Mihai, Teatrul „Tudor Vianu” Giurgiu
13 aprilie: CARACATIȚA, dramaturgia Mara Căruțașu și Catinca Drăgănescu, conceptul și regia Catinca Drăgănescu, scenografia Ruxandra Preda, Teatrul Masca București
14 aprilie: Aici nu-i de joacă, un spectacol de Catrinel Dumitrescu, Teatrul „Nottara” București
14 aprilie: Falsa servitoare de Pierre de Marivaux, regia Alexandru Mâzgăreanu, scenografia Andreea Săndulescu, Teatrul „Maria Filotti” Brăila
18 aprilie: Lapte de Ross Dunsmore, regia și ilustrația muzicală Horia Suru, scenografia Bianca Vesteman, Teatrul „Toma Caragiu” Ploiești
19 aprilie: FAMILY.EXE, textul și regia Mimi Brănescu, scenografia Andu Dumitrescu, Teatrul Bulandra București
20 aprilie: Julieta fără Romeo de Bogdan Theodor Olteanu și Alex Mircioi, regia Bogdan Theodor Olteanu, scenografia Alexandra Panaite, Teatrul Odeon București
3 iunie, ora 19.00: Alifantis & FragileBand, Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu, Fabrica de Cultură, Sala Faust
5 iunie, ora 19.00: Alifantis & FragileBand, Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, Sala Mare
12 iunie, ora 19.00: Alifantis & FragileBand, Teatrul Național Cluj-Napoca, Sala Mare
13 iunie, ora 19.00: Alifantis & FragileBand, Teatrul Național Târgu Mureș, Sala Mare
17 iunie, ora 19.00: Alifantis & FragileBand, Teatrul „Sică Alexandrescu” Brașov, Sala Mare
19 iunie, ora 19.00: Alifantis & FragileBand, Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași, Sala Mare
25 iunie, ora 19.00: Alifantis & FragileBand, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara, Sala Mare