Ca niciodată, stagiunea 2021-2022 a Teatrului Național „I.L. Caragiale” a debutat încă din 26 august, cu mai bine de două săptămâni înaintea tradiționalei date de la mijlocul lunii septembrie, când răsuna, de obicei, gongul inaugural, sincronizat cu deschiderea școlilor și cu revenirea publicului din concediile estivale…
Precizările TNB:
În pofida verii caniculare sau, poate, tocmai stimulat de ea, publicul spectator a umplut în fiecare seară, începând din 10 august, Amfiteatrul în aer liber de pe acoperișul TNB, bucurându-se de răcoarea serii și de cerul înstelat în cadrul programului Nopți de vară SUS pe teatru, program care va continua cât vremea va ține cu noi !
Abia puse în vânzare, biletele pentru reprezentațiile programate în toate sălile TNB pentru următoarele săptămâni sunt aproape epuizate, semn că iubitorilor de teatru le-a fost dor de scenă și de contactul viu cu actorii.
Revin la Studio şi pe scena Mare a TNB – după o lungă pauză nedorită – spectacole de referință din repertoriul curent al TNB : Trei surori, regia Radu Afrim (4 și 5 septembrie), Papagalul mut – Istorii aproape adevărate despre un spion aproape uitat, regia Nae Caranfil (4 și 5 septembrie). Tot pe scena Mare puteți vedea sau re-vedea comedia NOII INFRACTORI (12 septembrie), spectacol care s-a bucurat, recent, de nesfârșite ovații, cu publicul în picioare, la Festivalul ˮSăptămâna Comedieiˮ, de la Brașov, unde actrița Virginia Mirea a fost distinsă cu Premiul pentru Cea mai bună interpretare feminină. Regele moare de Eugène Ionesco, regia Andrei şi Andreea Grosu este un alt titlu aşteptat cu mult interes, care marchează revenirea pe scena Mare a cuplului Mariana Mihuț-Victor Rebengiuc, în roluri antologice!
Se anunță și prima premieră a noii stagiuni: STUPID FUCKING BIRD de Aaron Posner, în regia lui Răzvan Oprea, realizat în cadrul programului TNB ”Uși deschise pentru toți”. Un spectacol modern, provocator și exploziv! Premiera oficială: 16 și 17 septembrie, ora 19.30, la Sala Pictura.
În sala de repetiții se află în pregătire un nou spectacol semnat de Maestrul Gigi Căciuleanu, o propunere incitantă, în stilul său inconfundabil – KIRITZA, sau Jocul de-a… (pe un scenariu propriu după Vasile Alecsandri). Premiera este prevăzută să aibă loc la început de octombrie, în chiar anul aniversării a 200 de ani de la nașterea poetului. Se anunță o montare de teatru-dans cu costume luxuriante…
La Rotonda din foaierul Sălii Mici vă invităm să vizitați, doar până la sfârșitul lunii septembrie, RETROVERSIBIL, superba expoziție-omagiu dedicată memoriei unei personalități de excepție, istoricul și criticul de artă Adina Nanu, o expoziție-demonstrație de exemplară pedagogie artistică, realizată de Departamentul Modă al UNArte, la aniversarea a 50 de ani de la înființare.
Vă invităm să profitați din plin de această toamnă bogată și să fugiți de acasă în sălile de spectacol unde vă (mai) puteți întâlni cu Teatrul Viu!