La Sala Mare a Teatrului Național „I.L. Caragiale” din București a avut loc, luni, ediția 29 a Galei Premiilor UNITER.

Ceremonia de acordare a premiilor pentru cele mai bune creații teatrale ale anului 2020 a fost transmisă în direct pe TVR1, TVR Internațional, TVR Moldova și Radio România Cultural; online pe www.uniter.ro, www.tvr.ro și preluat de pagina de Facebook UNITER https://www.facebook.com/UNITERoficial.

Precizările UNITER:

De la ora 20.00 am transmis LIVE pe contul de YouTube UNITER ROMÂNIA și pe pagina de facebook a UNITER sosirea pe covorul roșu a invitaților Galei: unii dintre cei mai apreciați artiști români ai momentului, parteneri și reprezentanți ai mass-media.

Amfitrionul Galei a fost Ion Caramitru, președintele UNITER, regia spectacolului a fost  semnată de Bobi Pricop, iar scenografia, Irina Moscu. 

Emoții puternice, bucuria reîntâlnirilor, multe zâmbete, o vibrație extraordinară a animat spațiul Galei la București, unde ne-am întors după 6 ani de călătorii prin țară.  Mulțumim tuturor celor care, într-un fel sau altul, ne-au fost alături!

Și acum, iată premiile! 

Premiul pentru cel mai bun debut:

DIANA MITITELU pentru regia spectacolului „Jocuri în curtea din spate” de Edna Mazya la Teatrul de Stat Constanța

Premiul pentru întreaga activitate – actor: MARCEL IUREȘ

Premiul pentru cel mai bun actor în rol secundar: 

ION RIZEA pentru rolul Bunica din spectacolul „Povestea acelor oameni care s-au adunat într-o seară în jurul unei mese”, textul și regia Radu Iacoban, Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Timișoara

Premiul special:

SCENA DIGITALĂ – platformă de spectacole online a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu

Premiul a fost ridicat de MARIUS TURDEANU, actor al teatrului.

Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar:

DIANA VIERU pentru rolul Marusia din spectacolul „Orașul cu fete sărace”, scenariu după nuvelele lui Radu Tudoran, regia, scenariul și universul sonor Radu Afrim la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” Iași

Premiul pentru întreaga activitate –  scenografie: GETA MEDINSCHI

Premiul pentru cea mai bună scenografie:

ADRIAN DAMIAN pentru decorurile spectacolului „Revizorul” de N.V. Gogol, regia Petru Vutcărău, Teatrul „Regina Maria” Oradea

Premiul Președintelui 

Teatrul Național „Mihai Eminescu” din Chișinău pentru 100 de ani de istorie în teatrul românesc. 

Premiul a fost primit de PETRU HADÂRCĂ, director general al teatrului.

Premiul pentru întreaga activitate – actriță: ILEANA PLOSCARU

Premiul a fost ridicat de ERWIN ȘIMȘENSOHN, directorul Teatrului de Stat Constanța

Premiul pentru cea mai bună actriţă în rol principal:

EMŐKE KATÓ pentru rolul Eszter Nagy din spectacolul „Toate lucrurile pe care mi le-a luat Alois” de Cosmin Stănilă, regia Andrei Măjeri, Reactor de creație și experiment, Cluj-Napoca 

Premiul special:

TEATRUL POESIS – program al Teatrului Național „Marin Sorescu” Craiova și al Teatrului Nottara din București. 

Premiul a fost ridicat de domnul EMIL BOROGHINĂ, fondatorul Teatrului POESIS. 

Premiul pentru cel mai bun actor în rol principal:

RĂZVAN VICOVEANU pentru rolul Ivan Alexandrovici Hlestakov din spectacolul „Revizorul” de N.V. Gogol, regia Petru Vutcărău, Teatrul „Regina Maria” Oradea

PREMIU GĂZDUIT: 

Premiul British Council a fost acordat de NIGEL BELLINGHAM, directorul Consiliului Britanic Teatrului BASCA din Timișoara – un teatru pentru incluziune socială şi comunitate. 

Premiul a fost ridicat de regizoarea ANA MARIA URSU. 

Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru TV / Teleplay:

„SHORTS”, după Samuel Beckett, regia Zalán Zakariás, Teatrul „Tomcsa Sándor”, Odorheiu Secuiesc

Premiul a fost ridicat de RÉKA DÁLNOKY, director artistic al teatrului. 

Premiul pentru cel mai bun spectacol de teatru radiofonic:

„INSOMNIA”, scenariul, documentarea și regia Robert Bălan, Asociația Art No More, București 

Premiul pentru Cea mai bună piesă românească a anului 2020, program derulat sub egida Casei Regale a României

MIHAI IGNAT, pentru piesa „Prințesa care sforăia”.

În selecția finală au mai fost nominalizate următoarele piese:

Stockholm de Ana Sorina Corneanu

Tăcerea de Mihai Ignat

Game over de Cristina Cozma

Operațiunea vampirul de Radu Popescu

Premiul pentru întreaga activitate –  critică și istorie teatrală: ION PARHON

Premiul pentru critică de teatru: MIRUNA RUNCAN

Premiul a fost ridicat de criticul de teatru MIHAELA MICHAILOV. 

Premiul pentru întreaga activitate –  regie: ALEXANDRU DARIE (post-mortem)

Premiul a fost ridicat de actorul MARIAN RÂLEA.  

Premiul pentru cea mai bună regie (Premiul „Lucian Pintilie”):

CARMEN LIDIA VIDU pentru spectacolul „Jurnal de România. 1989”, scenariul Carmen Lidia Vidu, Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București 

Premiul pentru cel mai bun spectacol:

„INIMĂ ȘI ALTE PREPARATE DIN CARNE” de Dan Coman, regia, video și universul sonor Radu Afrim, scenografia Irina Moscu, Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova

Premiul a fost ridicat de ALEXANDRU BOUREANU, directorul teatrului.

*

Au prezentat premii live sau virtual: și au anunțat câștigătorii: Alteța Sa Regală Principesa Sofia a României, Bogdan Gheorghiu (Ministrul Culturii), Nicușor Dan (Primarul General al Municipiului București), Ramona Săseanu (director general interimar al TVR), Ovidiu Buluc (președintele Fundației „PROCULTURA”), Steven van Groningen (președintele Raiffeisen Bank România), Miruna Berescu (directoarea Festivalului de Film Anonimul), Camelia Ene (CEO MOL România), Ina Solomon (CSR & Corporate Sponsorships. Identity & Communication UniCredit Bank), Florentina Țilea, Gavril Pătru, Irina Moscu, Vlad Zamfirescu, Tania Popa, Ada Galeș, Marina Constantinescu, Constantin Chiriac, Ada Hausvater, Mirela Pană, Dan Cojocaru, Marinela Țepuș, Ludmila Patlanjoglu, Oana Pellea.

JURIILE GALEI

Juriul de nominalizări a fost alcătuit din criticii de teatru:

Oana Cristea Grigorescu, Claudiu Groza și Cristina Rusiecki.

Juriul Galei care au decis câștigătorii: 

Puiu Antemir (scenograf), Alina Epîngeac (critic de teatru), Eugen Jebeleanu (regizor), Dorina Lazăr (actriță) și Octavian Saiu (critic de teatru).

Juriul concursului de dramaturgie „Cea mai bună piesă românească a anului 2020”:

Marina Constantinescu, Andrei și Andreea Grosu și Mihaela Michailov.

PARIUL PUBLICULUI

(În urma votului online pe https://www.uniter.ro/pariul-publicului-la-gala-premiilor-uniter-2021/

Cel mai bun debut: DIANA PĂCURAR

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic: „INSOMNIA”

Cel mai bun spectacol de teatru TV/ Teleplay: V.I.P. – Very Isolated Person

Critică de teatru: MIRUNA RUNCAN

Cea mai bună scenografie: ADRIAN DAMIAN 

Cea mai bună actriță în rol secundar: CĂTĂLINA MIHAI

Cel mai bun actor în rol secundar: MATEI ROTARU 

Cea mai bună actriţă în rol principal: ALEXANDRA VICOL 

Cel mai bun actor în rol principal: BOGDAN FARCAȘ

Cea mai bună regie: CARMEN LIDIA VIDU 

Cel mai bun spectacol: „VERDE TĂIAT” 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version