Un eveniment de prim rang în lumea muzicii: ediţia 2019 a Festivalului şi Concursului Naţional al Liedului Românesc, desfăşurată la Ateneul Român din Bucureşti, și care iniţiate de soprana Mariana Nicolesco s-au impus din nou ca un revelator extraordinar al comorii de peste 10.000 de lieduri româneşti, fondate pe vechiul cântec de dor.
Manifestarea a reunit ilustre personalităţi ale muzicii ca şi nenumărate tinere talente dedicate artei liedului, care s-au întrecut şi în acest an, câştigătorii Competiţiei strălucind în Gala Laureaţilor.
„Sunt fericită să mă gândesc că la discursul meu dintotdeauna – spune Mariana Nicolesco – despre caracterul sacru al muzicii, al cântului, al vocii umane, au vibrat şi răspund cu entuziasm atâtea talente din tinerele generaţii de artişti lirici.
Răspunsul lor la chemarea mea de-a aduce în prim-planul conştiinţei naţionale liedul românesc a fost extraordinar, revelându-ne frumuseţi neştiute. Asta, totodată, purtându-i pe fiecare dintre tinerii mei prieteni spre culmile măiestriei artistice prin rigorile stilistice ale liedului. Ne-au dovedit-o cu brio în Recitalul pe care ni l-au oferit pe tema pasionantă, abordată pentru prima dată, De la Lied la Aria de Operă, punând în lumină sursele de inspiraţie populară metamorfozate de compozitorii români şi străini în arii de operă.
Perspectivă absolut nouă, aceasta se înscrie de altfel în şirul evenimentelor consacrate de noi liedului românesc în context european, reliefând afinităţile şi particularităţile acestuia în raport cu liedul german, francez (la chanson), italian (la canzone), maghiar sau rus.
O încununare a acestor împliniri artistice a constituit-o Recitalul Extraordinar prezentat în Aula Palatului Cantacuzino cu un an în urmă sub titlul Liedul Românesc la Centenarul Marii Uniri.
Succesul liedurilor lui George Enescu interpretate ca bisuri în Recitalurile mele în marile săli de concert ale lumii, m-a încurajat, aşa cum am mai spus, să întreprind o vastă cercetare, reunind – pe cât ne-a stat în putinţă – cel mai mare număr de lieduri enesciene, prezentându-le în ţară şi apoi, în mod triumfal, în premieră absolută la Expoziţia Universală de la Aichi în Japonia, la Tokio şi Nagoya, la Praga, Roma, Paris şi New York, în Anul Internaţional George Enescu proclamat de UNESCO.
Nepreţuite s-au dovedit a fi și în acest an, în studiul patrimoniului naţionall învăţăturile pe care ni le-au împărtăşit eminenți compozitori și muzicologi care ne-au îmbogăţit orizonturile cunoaşterii vorbindu-ne despre Liedul românesc – Comoară a două secole
Şi – continuă Mariana Nicolesco – ţin să felicit din inimă tinerele talente care s-au dăruit interpretării capodoperelor liedului pe care-mi place să-l numesc toată muzica în miniatură”.
Duminică 8 decembrie la TVR3 și TVR Internațional, orele 17.00 cu reluare la ora 1.00.