Teatrul Odeon prezinte premiera spectacolului „Persona”, în zilele de 20, 21 și 29 decembrie, ora 19.30, la Sala Studio.

Următoarele reprezentații programate: 5, 11 și 18 ianuarie.

„În anul 1965, deja celebrul regizor Ingmar Bergman era răpus la pat de o pneumonie în urma unei perioade epuizante de directorat la Teatrul Dramatic Regal din Stockholm.  Scenariul filmului Persona l-a scris pe patul de spital, iar mai târziu s-a confesat că o mare parte a materialului scris reprezintă “o poezie a situației personale” de la acea vreme. Unul din filmele sale de referință, considerat de către el însuși ca fiind capodopera sa, dar și un “Everest al filmologiei” de către unii critici de specialitate, este, în producția Odeonului bucureștean, decriptat, adaptat teatrului și interpretat în cheie contemporană. Teme actuale precum identitatea (sexuală), sensul creației sau criza maternității sunt redefinite din perspectiva începutului de secol XXI, într-un spectacol percutant, modern, care baleiază stilistic între dramă psihologică, horror fantastic și cabaret SF” – Radu Alexandru Nica.

foto Ioana Bodale

Persona
de Ingmar Bergman
Traducerea Mircea Sorin Rusu

Cu: Oana ȘtefănescuAnda SaltelechiIoana BugarinAlexandru Papadopol

Regia: Radu Nica

Decor: Tudor Prodan

Costume: Cristina Milea

Muzică și sound design: Vlaicu Golcea

Video design: Ioana Ilaș Bodale

Light design: Andrei Délczeg

Ingmar Bergman s-a născut la 14 iulie 1918 la Uppsala și a murit la 30 iulie 2007 la Fårö (Suedia). A fost regizor de film și teatru suedez, scenarist, director de teatru, dramaturg și scriitor. Bergman a regizat  peste 60 de filme, dintre care multe au primit premii internaționale, și  peste 170 de spectacole de teatru. A scris peste 100 de cărți și articole.  șaptea peceteFragii sălbaticiStrigăte șșoapte sau Persona sunt cele mai cunoscute filme.

În anul 2018 s-au aniversat 100 de ani de la nașterea lui Ingmar Bergman. Activitatea sa artistică a fost sărbătorită în aproape 100 de țări. Mii de proiecții de film, spectacole de teatru, lansări de carte, expoziții, conferințe și multe alte manifestări, au avut loc peste tot în lume.

Radu-Alexandru NICA (n. 1979) este regizor și istoric de teatru. A absolvit secția de regie a  Universității „Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca, după ce a studiat teatrologia la Ludwig-Maximiliams-Universität din München şi regia la Bayerische Theaterakademie „August Everding”. A colaborat ca regizor invitat cu teatre de prim rang din România în Cluj, Timișoara, Iași, București etc. A obţinut numeroase premii şi distincţii, printre care Premiul pentru Debut al UNITER (în 2005, pentru Nora) şi două nominalizări la premiul UNITER pentru regia spectacolelor Mountainbikerii de Volker Schmidt, montat la Teatrul German de Stat din Timişoara (în 2012), respectiv Incendii de Wajdi Mouawad, producție a Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara (în 2015).

Prețul biletelor: 30 lei, 15 lei

BILETELE se pot achiziționa de la Casa de Bilete a Teatrului Odeon.

 Online de pe site-ul Teatrului Odeon, www.teatrul-odeon.ro, până la data de 16 decembrie și după 1 ianuarie 2020.

Nerecomandat sub 16 ani

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version