Teatrul Evreiesc de Stat prezintă vineri, 28 iunie, sâmbătă, 29 iunie şi duminică, 30 iunie,  de la ora 19.00, premiera celebrului musical „Bună seara, domnule Wilde!” de Eugen Mirea şi Henry Mălineanu, după piesa „Ce înseamnă să fii Onest?” de Oscar Wilde.

Spectacolul este regizat de Andrei Măjeri, decorul poartă semnătura Irinei Moscu, iar costumele sunt realizate de Lucian Broscățean.

„Bună seara, domnule Wilde!” confirmă geniul lui Wilde. Deliciul acestei comedii de moravuri constă în limbaj, unul rafinat și pompos, prin care Wilde redă scene de un comic elegant. Personajele sale păstrează aura aristocrată a Angliei de secol 19. Povestea, cu note idilic moralizatoare, specifice lui Wilde, creează un musical plin de substanţă, ritmat de viziunea contemporană a regizorului Andrei Măjeri.

 Bună seara, domnule Wilde!” este un exemplu perfect de comedie bine făcută. Bazat pe acțiunea din „Ce înseamnă să fii Onest?” de Oscar Wilde,  musicalul imaginat de Henry Mălineanu și Eugen Mirea a avut un real  succes de public la toate montările sale. Revenirea în vizorul lumii teatrale românești, prin montarea sa la Teatrul Evreiesc de Stat, impune o revizitare estetică a universului victorian ironizat de piesă, regia speculând un joc secund, care citește  subtilitățile acestei comedii de moravuri și îi acordă plus valoare. O societate plină de morgă nu poate apărea decât reactiv, detaliu ușor de reperat și azi, căci despre nenumăratele noaste măști ne va vorbi spectacolul. Toate astea acompaniate de cea mai molipsitoare muzică.” (Andrei Măjeri, regizor)

„Bună seara, domnule Wilde!” 

 Regia: Andrei Măjeri

Decor: Irina Moscu

Costume: Lucian Broscățean

Coregrafia: Attila Bordás

Co-repetitor: Bogdan Lifșin

Video design: Andrei Cozlac

Light design: Cristian Petru

Asistent costume: Carmen Cherecheș

Styling: Raluca Popa

Distribuție:

Lady Bracknell: Maia Morgenstern / Arabela Neazi

Oscar Wilde: Darius Daradici

Algernon Moncrieff: Andrei Miercure

Jack Worthing: Ionuț Grama

Gwendolen Fairfax: Lorena Luchian

Cecily Cardew: Alexandra Murăruş

Miss Prism: Geni Brenda Vexler / Viorica Bantaș

Preotul Chasuble: Mihai Prejban / Veaceslav Grosu

Majordomul Merriman, Lane: Nicolae Botezatu

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version