Teatrul Odeon prezintă vineri, sâmbătă, și duminică (4, 5 și 6 februarie), de la ora 19.00, la sala Majestic, premiera spectacolului „Rebarbor”, în regia lui Alexandru Dabija, pe texte de Alexandru Monciu-Sudinski.

Cu: Antoaneta Zaharia, Elvira Deatcu, Alina Berzunțeanu, Marius Damian, Mihai Smarandache, Cezar Antal, Matei Arvunescu, Dan Iosif, Alpha Minie.

Scenografia Andrada Chiriac.

Alexandru Monciu-Sudinski, scriitor, filosofjurnalisttraducător, scenarist și activist pentru drepturile omului, s-a născut pe 13 iulie 1944, la Turnu Măgurele. La sfîrşitul anilor ’70, intră în greva foamei pentru eliberarea unui coleg, filozoful Cezar Mititelu. Arestat de autorităţile de la Bucureşti este obligat să părăsească ţara. Avea în jur de 30 de ani. Alege Suedia, stabilindu-se la Stockholm, unde va primi azil politic.

Alexandru Monciu-Sudinski publicase până atunci cele trei cărți: REBARBOR, carte interzisă de cenzură și dată la topit în 1971, CARACTERE în 1973 și BIOGRAFII COMUNE în 1974 .

Aș fi vrut să-l cunosc pe Monciu. Îi consider pe cei care au stat în preajma lui privilegiați, bineînțeles, dacă au rămas cu ceva amintiri. Am tot citit puținele lui cărți – este fără îndoială un formidabil prozator – și m-am tot întrebat de ce nu a mai scris sau mă rog, de ce nu a mai publicat nimic după anii 70. Abia de curînd, cred că am înțeles de ce. Și prețuirea mea pentru Monciu a crescut. Îi mulțumesc. – Alexandru Dabija

Sudinski a scris în plin regim comunist o proză atroce și teribil de autentică, o adevărată incursiune în patologicul românesc, în culisele “omeniei”, “sufletismului” și a “tovărășiei”, oferindu-ne țesutul malign al unui “tradiționalism” cinic și primitiv. Scrierile sale sunt valabile și astăzi sau mai degrabă, sunt universal valabile și nu se referă doar la comunism. Nu întâmplător Laurențiu Ulici a spus despre “Guliver” (proza “forte” din volumul Rebarbor) că este “cel mai bun text epic antitotalitar din proza contemporană”. Pentru cei interesați de o literatură nefardată, fără compromis, prozele lui Alexandru Monciu Sudinski adunate în volumul „Rebarbor” sunt absolut necesare. În cele din urmă, acest prozator mi-a demolat convingerea că proza rusească ar fi mai “dură” sau mai “tăioasă” decât cea românească. Mitoș Micleușanu

În 1976, regizorul George Bănică pune în scenă la Teatrul Giulești șase portrete – dialog cu șase posibili interlocutori din viața noastră cea de toate zilele, iar portretele-dialog sunt dramatizate după, sau extrase din două cărți publicate ale autorului: Caractere și Biografii comune.

Spectacolul Caractere de Alexandru Monciu-Sudinski a avut premiera în 15 martie 1976 și s-a jucat la sala Studio a Teatrului Giulești. Din distribuția de atunci au făcut parte actorii: Dorina Lazăr, Rodica Mandache, Constantin Cojocaru, Jorj Voicu, Florin Zamfirescu, Ion Anghel, Geo Costiniu și George Bănică.

Spectacolul este dedicat scriitorului Alexandru Monciu–Sudinski.

Preț bilete: 40 lei
Durata: 2 h (fără pauză)

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version