Răzvan Florescu Quartet va concerta luni, 27 ianuarie, de la orele 19:00, în primul eveniment de jazz din acest an de la Ateneul Român, organizat de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) împreună cu Filarmonica „George Enescu”.
Răzvan Florescu Quartet va concerta luni, 27 ianuarie, de la orele 19:00. Răzvan Florescu Quartet este compus din Răzvan Florescu (vibrafon), Andrei Petrache (pian), Mike Alex (contrabas) și Philip Goron (tobe). În program vor fi compoziții de Răzvan Florescu de pe viitorul album al cvartetului, Sketches. Bilete se pot achiziționa de pe platforma oveit.com.
Răzvan Florescu (vibrafon) a absolvit studiile de masterat ale Universității Naționale de Muzică București la secția de Jazz, sub îndrumarea prof. univ. dr. Mircea Tiberian în anul 2022 și studiile de licență, la secția percuție, clasa lect. univ. dr. Sorin Rotaru, în anul 2020, în cadrul aceleiași universități. În prezent este profesor titular de percuție la Școala Gimnazială de Arte nr. 5 din București și Colegiul Național de Muzică George Enescu. În perioada 2018-2019 a beneficiat de o bursă ERASMUS+, având oportunitatea de a studia la Academia de Muzică Janacek din Brno, Cehia. Are o vastă activitate concertistică în calitate de solist, cât și parte din ansambluri de muzică de cameră (Luiza Zan Quintet, RVQ, PERCUSSIONescu, TUMBE etc.), atât în România, cât și în Europa (Franța, Germania, Rusia, Cehia), de asemenea a fost colaborator la unele dintre cele mai importante orchestre din țară (Orchestra Națională Radio, Filarmonica „George Enescu”, Orchestra Română de Tineret, Filarmonica Sibiu etc.). De-a lungul activității sale a obținut numeroase premii: Premiul pentru cea mai bună formație la Festivalul Internațional de Jazz „Johnny Răducanu” 2023 (JazzQuarters), Bursa de Excelență oferită de UNMB în 2021 și 2019, Premiul pentru cea mai bună compoziție la Sibiu Jazz Competition 2021 (RVQ), Premiul I la două categorii în cadrul Concursului de Jazz de la Iași 2020 pentru cea mai bună compoziție și pentru cea mai bună interpretare (RVQ), Premiul I la Festivalul Muzicii Maghiare în 2019 (PERCUSSIONescu), Premiul II la secțiunea solo, la secțiunea muzică de cameră și premiul special pentru cea mai bună piesă românească în cadrul concursului „Dan Cumpătă” Remember Enescu 2017 (PERCUSSIONescu), Premiul I la Olimpiada de Muzică 2016.
Andrei Petrache (pian) și-a finalizat studiile de licență și masterat în Compoziție clasică la clasa prof. univ. dr. DHC Dan Dediu, iar în prezent continuă ca doctorand în aceeași specializare, la Universitatea Națională de Muzică din București. În paralel, urmează o a doua licență, cea de Dirijat orchestră, sub îndrumarea prof. Cristian Mandeal. Lucrările sale au obținut peste 30 de premii la concursuri naționale și internaționale de compoziție și au fost interpretate în numeroase orașe importante din Europa și Asia. Activitatea sa de pianist, recunoscută în trecut cu peste 30 de premii la concursuri naționale și internaționale, este orientată spre scena de jazz, având până în prezent concerte în diverse orașe importante de pe 3 continente.
Mike Alex (contrabas) a absolvit Colegiul Național de Muzică „George Enescu” la secția de contrabas clasic. A participat la Festivalul Internațional „Eurochestries” din Franța în calitate de solist la contrabas. În perioada 2016-2017, a făcut parte din programul Erasmus+, prin care a susținut concerte în Sardinia și Lituania, alături de membrii din celelalte țări implicate. Cu ocazia absolvirii liceului, a concertat cu orchestra Colegiului la Ateneul Român în calitate de solist. Din vara anului 2017, s-a orientat către stilul Jazz, fiind absolvent al Universității Naționale de Muzică din București la secția Compoziție Jazz. A obținut mai multe premii, printre care și locul II la Concursul Național „New Jazz Players”, ediția 2019. A colaborat cu o mare parte dintre artiștii scenei românești de jazz, printre care Cătălin Milea, Sebastian Burneci, Sorin Zlat, Paolo Profetti, Alex Man, Mircea Tiberian, Bucharest Jazz Orchestra, dar și cu orchestre precum Bucharest Symphony Orchestra.
Philip Goron (tobe) are piciorul în două lumi, fiind pe de o parte percuționist colaborator în orchestre importante, pe de altă parte baterist în proiecte cu sonorități variate – de la jazz la world music. Pasiunea sa rămâne spectacolul live, unde este înconjurat de oameni, cântând pentru oameni. A produs și cântat alături de Taxi, TUMBE, Cred că sunt Extraterestru, RVQ (Radu Vâlcu Quintet), în prezent făcând parte din proiectele Mădălina Pavăl Live Orchestra, Amphitrio și Luiza Zan Quintet. Împreună cu Amphitrio (fostul Andrei Petrache Trio) își completează parcursul artistic, având ocazia să îmbine aici cele două lumi din care face parte – cea a muzicii clasice și cea a world music și jazz.
Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR)
Fondată în anul 1995, la inițiativa prim-violistului Filarmonicii bucureștene, Ștefan Gheorghiu, UCIMR este o organizație nonprofit de utilitate publică, care contribuie la dezvoltarea și răspândirea muzicii clasice, jazz și contemporane, atât pe plan național, cât și internațional. De aproape 3 decenii, asociația susține arta interpretativă, de la soliști, coriști și instrumentiști până la dansatori sau balerini, prin inițierea și implementarea de proiecte culturale menite să faciliteze schimbul de experiență și promovarea artiștilor în medii cât mai diverse. UCIMR organizează evenimente tematice sincretice în care muzica jazz, clasică și contemporană se îmbină cu noile tehnologii, poezia, cartografia, meșteșugurile, gastronomia sau chiar enologia, invitând publicul să guste și să deguste arta cu toate simțurile în spații neconvenționale, având peste 50 de parteneri din 18 țări de pe 3 continente. Dintre evenimentele emblematice amintim festivalurile cu tradiție precum CellEAST Festival, The Jazz Cave Festival, ICon Arts, precum și concertele de Ziua Națională a României și Anul Nou de la Sibiu.
Filarmonica „George Enescu”
Filarmonica „George Enescu” este instituția muzicală reprezentativă a României. Fondată în aprilie 1868, „Societatea Filarmonică Română”, sub conducerea lui Eduard Wachmann, avea ca scop organizarea unei orchestre simfonice permanente, în vederea propagării culturii muzicale și popularizării capodoperelor muzicii clasice. Primul concert a avut loc în 15 decembrie același an, sub bagheta inițiatorului său.
După inaugurarea palatului Ateneului Român, la 5 martie 1889, concertele au început să se desfășoare în această sală, așa cum se întâmplă și în prezent, Ateneul Român devenind emblema culturii românești și sediu al Filarmonicii. Lui Wachmann, care a condus prima orchestră simfonică permanentă până în 1907, i-a succedat Dimitrie Dinicu (1868-1936), iar acestuia, din 1920, George Georgescu (1887-1964), dirijor remarcabil, elev al lui Arthur Nikisch.
În perioada directoratelor lui George Georgescu (1920-1944; 1954-1964), repertoriul s-a modernizat, iar Filarmonica a intrat în circuitul muzical internațional, prin participarea la primele turnee peste hotare și invitarea unor mari personalități ale lumii muzicale interbelice, între care Jacques Thibaud, Pablo Casals, Igor Stravinski, Enrico Mainardi, Alfred Cortot, Maurice Ravel, Richard Strauss, Yehudi Menuhin, Herbert von Karajan și mulți alții de calibru universal. Tot lui George Georgescu i se datorează înregistrări discografice de referință, ca de pildă integrala simfoniilor de Beethoven.
Detalii abundente despre prima sută de ani de activitate apar în volumul „Filarmonica George Enescu din București, 1868-1968”, semnat de muzicologul Viorel Cosma. După război, instituția și-a diversificat activitatea, sub mandatele lui Constantin Silvestri și George Georgescu: se înființează Corul academic, se constituie un valoros corp de soliști concertiști (instrumentiști și cântăreți), diverse ansambluri camerale (de la orchestra până la trio cu pian). De numele lui George Georgescu se leagă și concertele memorabile susținute de Orchestra Filarmonicii, la primele ediții ale Festivalului Internațional „George Enescu”. După moartea lui George Enescu, în 1955, Filarmonica îi poartă numele.
La conducerea acestei instituții muzicale s-au mai succedat: Mircea Basarab, Dumitru Capoianu, Ion Voicu, Mihai Brediceanu. După căderea regimului comunist conducerea instituției i-a fost mai întâi încredințată marelui pianist Dan Grigore (1990). Filarmonica „George Enescu” a recâștigat din strălucirea de odinioară sub conducerea directorului general Cristian Mandeal și a directorului artistic Nicolae Licareț. În timpul mandatului dirijorului principal Cristian Mandeal (1991-2009), Orchestra Filarmonicii a realizat pe disc integrala lucrărilor simfonice de George Enescu și de Johannes Brahms. Pe lângă concertele simfonice și camerale curente (aproximativ 300 anual), Filarmonica a înregistrat zeci de discuri LP și CD și a întreprins turnee de răsunet în Europa, Asia și Extremul Orient, câștigându-și astfel un binemeritat renume internațional.