Marius Mihalache și proiectul său de suflet, extraordinarul concert Săftița, revine în scenă pentru încă o dată la sfârșitul acestui prim an la TNB, sâmbătă 29 decembrie, de la ora 20.00, pe scena Sălii Studio. Un nou prilej de sărbătoare, ca o punte magică între Crăciun și Revelion.
Spectacolul se bucură de mare succes la Teatrul Național din București, înmulțindu-și de la o reprezentație la alta numărul fanilor.
Iată precizările TNB:
Invitată specială în această seară este Alexandra Ungureanu, apropiată de Naționalul bucureștean prin cel mai recent proiect al său: într-un inedit parteneriat cu actorul Marius Manole, tânăra solistă lansează în această perioadă melodia “Iarna mea”.
Cunoscută de mulți ani pe piața muzicală, Alexandra Ungureanu a revenit la începutul acestui an cu un nou proiect care explorează îmbinarea între sound-ul electro-pop, instrumente tradiționale și folclor autentic. Înainte de “Iarna mea”, în această toamnă Alexandra Ungureanu lansa piesa “Vântule”, inspirată de trăirile sale personale, iar în primăvară a colaborat cu Marius Moga pe hitul “Bate, bate”.
S-ar zice că nici nu se putea găsi cineva mai potrivit pentru a deschide ușa Săftiței în calitate de invitat special, alături de Marius Mihalache – supranumit de un cronicar român”un Paganini al ţambalului”, Arabela Nicolau (voce), Marius Gagiu (flaut, caval), Lorin Mihalache (tobe).
Dacă ar fi numai momentul ce ridică sala în picioare de fiecare dată, duetul-duel instrumental al tatălui Marius cu fiul Lorin, cei doi Mihalache fiind considerați un singur suflet cu două trupuri, și tot ar merita să prindeți unul din ultimele locuri pentru acest concert.
Oferiți-vă la final de an acest cadou rar numit Săftița (Balkanic Project by Marius Mihalache), carusel de ritmuri și torent de talent, într-o seară pe care nu o veți putea uita cu ușurință!
Bilete la Casa de bilete TNB (în foaierul Sălii Mari) și online, pe www.mystage.ro.