În contextul aniversării celor trei decenii în care, ca societate, am avut o nouă șansă la libertate și în memoria eroilor căzuți în Revoluția română din 1989 – Teatrul Național din Timișoara prezintă marți, 17 decembrie, ora 19, în Sala Mare reprezentația extraordinară a unui spectacol emblematic pentru perpetua luptă a omului cu multiplele forme de oprimare – de fapt, cu diferitele forme de dictatură: Prometeu înlănțuit, pe un scenariu de Kokan Mladenović după Eschil.

Racordând formulele teatrului antic la istoria prezentului, Prometeu înlănțuit construiește un arc peste timp, evocându-i pe toți acei oameni în trup, dar titani în spirit care, în numele adevărului și al libertății, au înfruntat, înfruntă și vor înfrunta zeii istoriei  trecute, prezente și viitoare – orice nume ar purta aceștia.

Spectacolul este semnat de regizorul Kokan Mladenović, unul dintre cele mai proeminente nume ale regiei de teatru modern din Serbia.  Rolul titular îi aparţine actorului Ion Rizea. Acestuia i se alătură Victor Manovici, Cătălin Ursu, Claudia Ieremia, Bogdan Spiridon, Andrea Tokai, Daniela Bostan, Luminiţa Tulgara, Iuliana Crăescu, Paula Maria Frunzetti, Ana-Maria Pandele, Benone Viziteu, Adrian Jivan, Claudiu Dogaru şi Laurenţiu Pleşa. Echipa de creaţie a spectacolului este completată de scenografele Marija Kalabić (decoruri) şi Irena Radišić (costume), compozitoarea Irena Popović, artistul video Lucian Matei şi light-designerul Lucian Moga.

Biletele se găsesc la Agențiile Teatrului Național (Agenția „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2 și Agenția „Sala 2”, Parcul Civic), de marți până duminică, între orele 11-19 sau online, pe www.tntimisoara.com.

Fotografii: Adrian Pîclișan / TNTm

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version