Teatrul Odeon își deschide stagiunea 2018 – 2019 sâmbătă, 29 septembrie, de la ora 19.00, cu spectacolul SVEJK după J. Hasek, regia Alexandru Dabija, cu Pavel Bartoș în rolul titular, iar la sala Studio, de la ora 18.00, așteptăm copiii (4-10 ani) la COPILĂRIA LUI CHOPIN din seria Clasic e fantastic.
Duminică, 30 septembrie se vor juca două spectacole pe texte românești: TITANIC VALS de Tudor Mușatescu, regia Alexandru Dabija la Sala Majestic (ora 19.00) și TIPOGRAFIC MAJUSCUL, text și regie Gianina Cărbunariu, la Sala Studio (ora 19.30).
Biletele se pun în vânzare luni, 10 septembrie, de la ora 11.30, la casa de bilete și online, pe site-ul teatrului.
Producțiile Teatrului Odeon vor putea fi văzute și în această toamnă la festivalurile de teatru din țară.
Seria turneelor începe la Brăila unde pe 18 septembrie jucăm PESCĂRUȘUL după A.P. Cehov, regia Andrei și Andreea Grosu, în cadrul Festivalului Zile și Nopți de Teatru. Pe 25 septembrie, GARDENIA de Elzbieta Chowaniec, regia Zoltan Balazs (Ungaria) va fi prezentată în concurs la Festivalul de Teatru Scurt de la Oradea.
Pe 2 octombrie, cea mai recentă producție, REPUBLICA MELANIA de Irina Nechit, regia Gelu Colceag va putea fi văzută la Brașov la prima ediție a Festivalului Internațional de Teatru Politic „Scenele Memoriei”.
Pe 3 octombrie jucăm la Vaslui – GAIȚELE și Clasic e fantastic. ROSSINI ȘI POVESTEA LUI WILHELM TELL în cadrul Festivalului Umorului „Constantin Tănase”. Pe 9 octombrie SVEJK ajunge la Galați, la Festivalul Național de Comedie, iar pe 11 octombrie la Iași, la Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr.
La sediul din Calea Victoriei, București, se joacă JURNALUL LUI ROBINSON CRUSOE, în cadrul TeenFest sâmbătă, 6 octombrie, de la ora 17.00 și GARDENIA, în cadrul FEST(in) pe Bulevard, pe 14 octombrie (ora 20.00) și în selecția Festivalului Național de Teatru, pe 25 și 27 octombrie (ora 21.00).
Pe 7 octombrie, la Sala Majestic, de la ora 18.00, copiii sunt așteptați la o nouă premieră din seria Clasic e fantastic. Copilăria marilor muzicieni: GEORGE GERSHWIN și Povestea unei Rapsodii „in blue”, realizată în partneriat cu Asociația Clasic e fantastic.
Premiere
Pe 11 octombrie, la Sala Studio, va avea loc premiera REPUBLICA MELANIA de Irina Nechit, regia Gelu Colceag, scenografia Adrian Damian, cu Rodica Mandache și Emanuel Varga.
Ultima premieră a anului va fi în a doua parte a lunii noiembrie: HAMLET de W. Shakespeare, regia Dragoș Galgoțiu, decorul Andrei Both, costumele Lia Manțoc, cu Silvian Vâlcu în rolul titular.