Teatrul Odeon prezintă online vineri, 19 martie 2021, de la ora 19.00, spectacolul lectură „Lullaby”, de Erika Galli și Martina Ruggeri.

Traducerea – Eva Simon, regia – Elena Morar.

Cu: Virginia Rogin, Rodica Mandache, Gelu Nițu, Mircea Constantinescu, Cătălina Mustață.

Înregistrarea spectacolului va fi disponibilă online gratuit pe pagina de Facebook a teatrului și pe canalul propriu de youtube, până duminică, 21 martie, ora 00.00.

Înregistrarea discuțiilor cu publicul va fi disponibilă online pe facebook-ul teatrului, începând de sâmbătă, 20 martie, ora 12.00.

Iată precizările Teatrului Odeon:

Spectacolul lectură, realizat în cadrul proiectului european FABULAMUNDI. PLAYWRITING EUROPE, a avut loc în prezența autoarelor, la Sala Studio, pe 16 noiembrie 2018 și a fost urmat de discuții cu publicul.

Suntem în 2059, într-o lume care probabil nu mai are granițe. Au avut loc evenimente traumatice de mare importanță istorică, care au dus la formarea Statelor Unite ale Europei.

De-a lungul anilor, tinerii au reușit să ajungă la cele mai înalte nivele ale piramidei sociale. Majoritatea statelor lumii au adoptat un nou stil de politică, numeroase legi și au rescris constituțiile.

O lege notabilă este adoptată pentru a rezolva problemele legate de pensionare și a aduce demnitate în viețile cetățenilor în vârstă; în conformitate cu această lege, la împlinirea vârstei de 70 de ani, cetățeanul este adus la unul din miile de centre Lullaby, aflate în toată lumea, unde își va petrece ultimii ani din viață. Orice bunuri sunt transmise copiilor sau celor mai apropiați moștenitori. În acest context, cele patru personaje ale piesei se unesc pentru a planifica o conspirație.

Doresc să readucă echilibrul în societate sau, mai simplu, în propria lor viață. Lumea ireală în care sunt forțați să trăiască este o oază a bunăstării, un mic paradis pe Pământ, unde, probabil, orice tânăr ar visa să locuiască la finalul vieții.

Dar o cușcă, deși aurită, induce o lipsă de libertate. O obligație, ca orice obligație, în cele din urmă epuizează. Te poate face neliniștit, subversiv, chiar revoluționar.

Născute în 1983 și respectiv 1986, Erika Z. Galli și Martina Ruggeri și-au început parteneriatul creativ în 2005, înființând Industria Indipendente, o cooperativă de artă performativă, teatrală și vizuală. Cercetarea lor artistică a început în același an cu câteva opere video, experimentale și performative și a continuat cu scrieri originale și dramatizări, și colaborarea cu artiști cu experiențe și moduri de lucru diferite, de la muzică la modă, de la dans la arte plastice. În 2009, și-au început cercetarea pe dramaturgie și teatru, iar în 2011 au debutat cu Crepacuore, care a primit numeroase premii la multe festivaluri naționale. În 2014 au jucat în È tutta colpa delle madri la Teatro Valle, iar piesa lor Supernova a câștigat Premiul Histryo pentru dramaturgie. În 2015, cele două au participat la Festivalul Trasparenze din Modena cu spectacolul I ragazzi del Cavalcavia, câștigător al premiului criticii Dante Cappelletti. Au ajuns în etapa finală la Premiul pentru Scenariu cu Ho tanti affanni in petto, o lucrare inspirată din Iliada.

Din 2014, fac parte din grupul Le ragazze del porno, iar din 2015 fac parte din proiectul Fabulamundi. Playwriting Europe. În februarie 2016 au fost selectate ca artiști rezidenți de Institutul Cultural Italian din Paris unde au scris textul Lullaby, realizat în același an ca spectacol lectură la Théâtre Ouvert, Paris, în colaborare cu proiectul Face à Face și Maison Antoine Vitez. Din 2015, colaborează, în calitate de dramaturgi, cu regizorii Daniele Spanò și Luca Brinchi (primul text: Aminta de Torquato Tasso, 2016).

Au prezentat spectacolul Lucifer, la Festivalul Tramedautore (Piccolo Teatro, Milano) și la Festivalul Romaeuropa în septembrie-octombrie 2017. Textele lor au fost publicate de Editura Cue Press (Rosso rosa, Ferracchiati-Galli-Ruggeri).

Absolventă UNATC, specializarea Regie de Teatru, Elena Morar (n.1986) activează atât în mediul independent de teatru bucureștean, cât și în cadrul proiectelor pentru tineri regizori dezvoltate de teatre de stat. Printre cele mai recente spectacole ale ei se numără School feat. COOL de George Cocoș (Teatrul Tineretului Piatra Neamț, MIC-RO Laborator de creație), Tatăl meu preotul de Gabriel Sandu (prezentat în cadrul FNT 2018, Teatrul Apollo 111), Bull de Mike Bartlett (Arcub, cu sprijinul POINT), Artificii de Irina Dobriță (Sala Nouă a Teatrului de Comedie) și Dragoste în patru tablouri (Sala Mică-9G, Teatrul Național București) . De asemenea a coordonat numeroase spectacole-lectură (Teatrul Nottara, 2017 & 2018, Teatrul Odeon, etc.) și workshopuri cu liceeni în cadrul festivalurilor de profil. Interesată de dramaturgia contemporană românească, dar și de împletirea teatrului narativ cu storytelling-ul și expresia muzicală pe scenă, dezvoltă în paralel un traseu în zona teatrului muzical (operă și musical) ca regizor de scenă și asistent în prezent la OCC, în trecut la ONB și la Opera din Lyon.

Fabulamundi. Playwriting Europe: Beyond Borders? este un proiect de colaborare între teatre, festivaluri și instituții culturale din 10 țări europene (Italia, Franța, Germania, Spania, România, Austria, Belgia, Marea Britanie, Polonia și Cehia), co-finanțat de Uniunea Europeană prin programul Europa Creativă. Reţeaua urmăreşte să sprijine şi să promoveze dramaturgia contemporană în Europa, cu scopul de a consolida şi îmbogăţi activităţile şi strategiile profesioniştilor şi ale artiştilor care activează în domeniu, şi a oferi autorilor dramatici posibilităţi de conectare, întâlniri multiculturale şi dezvoltare profesională.

În cadrul celei de-a treia ediții a proiectului (2017-2020), au fost realizate la Teatrul Odeon, șase spectacole lectură: Lullaby de Erika Galli și Martina Ruggeri (Italia), regia Elena Morar, Tristețe și Melancolie de Bonn Park (Germania), regia Bobi Pricop, You say tomato de Joan Yago (Spania), regia Radu Iacoban, Printre străini de Azar Mortazavi (Austria), regia Bobi Pricop, Amor mundi de Victoria Szpunberg (Spania), regia Radu Apostol (prezentat online), În afară de Nathalie Fillion (Franța), regia Cristina Giurgea (prezentat online) și două producții: Gardenia de Elzbieta Chowaniec (Polonia) și Pentru binele tău de Pier Lorenzo Pisano (Italia), ambele în regia lui Zoltán Balázs (Ungaria).

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version