„Titane”, al doilea film al regizoarei Julia Ducournau și câștigător al premiului Palme d’Or, va fi prezentat în premieră la Les Films de Cannes à Bucarest.
Alături de „Titane” sunt aduse, în perioada 22 și 31 octombrie, cele mai importante filme premiate: A Hero, câștigătorul Grand Prix, Memoria, câștigătorul Prix du Jury, Drive my car, Premiul pentru cel mai bun scenariu și cel mai bun film din festival în viziunea criticii de specialitate (Premiul FIPRESCI) sau The Worse Person in the World, câștigător al Premiul pentru interpretare feminină.
Filmul „Titane” a stârnit valuri de șoc chiar înainte de proiecție cu un poster intrigant, un trailer colorat și un sinopsis bizar: „după o serie de crime inexplicabile, un tată își regăsește fiul care dispăruse cu 10 ani în urmă. Titane este cuvântul franțuzesc pentru titan, un metal care se topește la temperaturi ridicate, rezistă la coroziune și formează legături solide ca piatra.”
Filmul abordează violența ca „începutul a ceva important, ca o zguduire a unor fundații prea înțepenite”, explică regizoarea. De asemenea, examinează tema descendenței și a dragostei sau, mai precis, despre cum se naște dragostea.
La primirea mult râvnitului Palme d’Or, cineasta a declarat: „Există atâta frumusețe și emoție ce nu pot fi ascunse. Mulțumesc juriului pentru apelul la mai multă diversitate în viețile și în experiența noastră cinematografică. Mulțumesc că au deschis poarta monștrilor.”
La fel ca juriul, critica de film a fost uluită: „Magia lui Titane se datorează grației cu care Ducournau croșetează între claritate și nebunie, între șoc și familiar, între bruscări și mângâieri”, scrie Indiewire. „Regia lui Ducournau e la fel de pură ca și temele ei profane: Titane e superb de privit, de ascultat, de fetișizat. E obsedant” jubilează The Playlist.
Distins cu Grand Prix, al doilea cel mai important premiu al festivalului, A Hero, noul film al autorului iranian Asghar Farhadi, invitatul special a celei de-a X-a ediții a Les Films de Cannes à Bucarest, spune povestea lui Rahim, care se află în închisoare pentru o datorie neplătită. În timpul unei permisii de două zile, încearcă să-și convingă creditorul să-și retragă plângerea în schimbul returnării unei părți din datorie. Rahim este apoi confruntat cu o criză de neimaginat. Poveștile sale intime și provocatoare despre conflicte familiale i-au adus laude de-a lungul carierei lui Farhadi de la public, critici de film cât și de la circuitul marilor festivaluri internaționale. Farhadi continuă să adune admirație cu A Hero, „o poveste morală superbă care ne scufundă profund în ritualurile și valorile unei societăți și ne lasă să ghicim până la puternica scenă finală”, Time Out.
Premiul Juriului a fost acordat pentru Memoria iconicului autor Apichatpong Weerasethakul. „Fermecător și superb de perplexant ca restul filmelor sale”, autorul thailandez a revenit anul acesta la Cannes cu primul său film în limba engleză, care o prezintă pe Jessica (Tilda Swinton) ce se află în vizită la sora sa în Bogotá unde se împrietenește cu Agnes care studiază rămășitele umane descoperite într-un tunel în construcție. În orășelul învecinat, întâlnește un pescar. Ambii împărtășesc amintiri pe malul râului, iar Jessica vede brusc lucrurile mai clar. Așa numitul „David Lynch al Asiei”, filmele sale prezentate la Cannes au generat o prețuire imensă de-a lungul timpului, aducându-i Premiul Un Certain Regard în 2002, Premiul Juriului în 2004 și Palme d’Or-ul în 2010 cu Uncle Boonmee Who Can Recall His Past Lives (2010).
Premiul criticii pentru cel mai bun film din festival (FIPRESCI) și Premiul pentru cel mai bun scenariu în viziunea juriului competiției oficiale, a fost acordat cineastului japonez Ryūsuke Hamaguchi pentru Drive My Car.
„O experiență extrem de captivantă și exaltantă”, potrivit The Guardian, filmul îl urmărește pe Yusuke Kafuku, actor și regizor de teatru, încă incapabil să facă față pierderii soției sale după doi ani, care acceptă să regizeze piesa Unchiul Vania în Hiroshima. Acolo o întâlnește pe Misaki, o tânără introvertită, desemnată să îi conducă mașina. Între plimbări, secrete din trecut și mărturisiri sincere vor fi dezvăluite. Regizorul japonez Ryūsuke Hamaguchi a explodat pe scena arthouse cu filmele sale care pun în prim plan relațiile interumane. Asako I & II a debutat în competiția canneză în 2018, urmând ca în 2021 să iasă cu două filme la marile festivaluri de film internaționale Wheel of Fortune and Fantasy, câștigător al Ursului de Argint la Berlinale și Drive My Car la Cannes.
Premiul pentru cea mai bună actriță a fost acordat lui Renate Reinsve pentru prestația sa din THE WORST PERSON IN THE WORLD, în regia lui Joachim Trier. Filmul încheie trilogia Oslo a lui Joachim Trier cu „o dramă romantică pentru cei care urăsc dramele romantice” (The Toronto Star), despre căutarea iubirii și a sensului în contemporanul Oslo. Filmul urmărește patru ani din viața lui Julie (Renate Reinsve), o tânără care navighează furtuni amoroase, se luptă să-și facă o carieră și încearcă să-și dea seama, cu luciditate, cine e cu adevărat. Slant Magazine scrie cum „filmul e un excelent exemplu de cum să restaurezi fun-ul, semnificația și chiar sexul pe terenul bătătorit al comediilor romantice”. Venind dintr-o familie de cineaști, nu e surprinzător că Joachim Trier a urmărit aceeași cale. Însă stilul și finețea sa, cât și studiul dens de caracter l-au remarcat ca o nouă voce în cinematografia europeană, vizibil în operele lui Oslo, August 31st (2011) și Louder Than Bombs (2015), și, acum, The Worst Person in the World, în premieră națională la festival.
Evocând declarația Delegatului General al Festivalului de la Cannes, Thierry Frémaux, a XII-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest își propune, la rândul ei „să aducă cinema-ul la viață, să protejeze artiștii, să expună starurile și să ajute industria. E o viziune universală. Cinematograful nu e niciodată uniform, se schimbă, se perfecționează și toate festivalurile trebuie să se adapteze. Festivalul susține cinema-ul, iar acesta are nevoie de săli de proiecție. Sala de cinema nu și-a spus încă ultimul cuvânt. Multiplicarea platformelor în întreaga lume înseamnă că, pe măsură ce timpul trece, sălile tradiționale își vor dovedi puterea singulară”.
