În prima ediție a Festivalului Național de Teatru ce se va desfășura online, între 22 și 29 noiembrie, Teatrul Național din București a fost invitat să prezinte câteva spectacole dintre cele ce s-au bucurat de imens succes.

Iată precizările TNB:

Realizări artistice de vârf, întinse pe o perioadă de aproape trei decenii, spectacolele selecționate în această ediție ce va porni on-line către mințile și sufletele dumneavoastră au fost înregistrate în condiții tehnice optime, cu ani în urmă de Televiziunea Română și, mai recent, cu mijloace proprii, prin aportul noului Studio Media al TNB.

Este vorba despre producții și coproducții TNB, spectacole interpretate la nivel de excelență artistică de mari actori ai teatrului românesc, titluri de referință din dramaturgia universală dar și creații mai recente, genuri și stiluri regizorale diverse, spectacole de mare impact ce au umplut sălile Naționalului bucureștean ani la rând, copleșite de aplauze.

Vă invităm să notați în  agenda dumneavoastră de vizionări și aceste creații remarcabile, după următorul program :

<strong style=font size 16px><span style=color ff0000>25 noiembrie | 2230<span> <strong><a style=font size 16px href=httpwwwfntro target= blank rel=noopener noreferrer data saferedirecturl=httpswwwgooglecomurlq=httpwwwfntrosource=gmailust=1605975466900000usg=AFQjCNE0uI1Z8SPdixBuJF7lDflxXvcddA><strong>httpwwwfntro<strong><a><span style=font size 16px> <span><a style=font size 16px href=httpsfntro2020regina mama de manlio santanelli target= blank rel=noopener noreferrer data saferedirecturl=httpswwwgooglecomurlq=httpsfntro2020regina mama de manlio santanellisource=gmailust=1605975466900000usg=AFQjCNHpfY8hOYezR7oWusffJC4IkAXfeQ><strong>REGINA MAMĂ<strong><a><span style=font size 16px> de Manlio Santanelli cu Olga Tudorache și Marius Bodochi adaptarea și regia Gelu Colceag coproducție Teatrul Național IL Caragiale București și TVR <span>

26 noiembrie | 19:00 – http://www.fnt.ro – FURTUNA  după William Shakespeare, traducerea Radu Nichita și Nina Cassian, regia Alexander Morfov, decorul Nikola Toromanov, costumele Andrada Chiriac, cu Ion Caramitru în rolul lui Prospero, în cadrul secțiunii FNeuitareT.

26 noiembrie | 20:00 – Vizionați pe canalul TVR 3 –  DIALOGURI ȘI FANTEZII ÎN JAZZ, după Nichita Stănescu, Dan Verona, Miron Radu Paraschivescu, Lucian Avramescu, Petre Stoica şi Ana Blandiana, cu Ion Caramitru și Johnny Răducanu, un spectacol de Ion Caramitru, coproducție UNITER și TVR.

27 noiembrie | 22:00 – http://www.fnt.ro – TOUJOURS L`AMOUR, cu Carmen Ungureanu și Dan Puric, un spectacol de Dan Puric, coproducție Compania de Teatru „Passe Partout Dan Puric” și TVR.

28 noiembrie | 16:00 – http://www.fnt.ro – REGELE MOARE de Eugène Ionesco, traducerea Vlad Russo și Vlad Zografi, regia Andrei și Andreea Grosu, scenografia Vladimir Turturică, cu Victor Rebengiuc și Mariana Mihuț în rolurile titulare, la secțiunea FNelinișteT.

Mai semnalăm că,  în cadrul unui program foarte tentant și bogat,  ales cu multă grijă de trei selecționeri – critici importanți ai mișcării noastre teatrale : Ludmila Patlanjoglu, Maria Zărnescu și Călin Ciobotari – veți putea urmări și alte evenimente, cum ar fi dialoguri și dezbateri, premiere, manifestări artistice remarcabile prin originalitate, evenimente pe care, de asemenea, vă recomandăm să nu le ratați:

Joi, 26 noiembrie, ora 11:00  –  www.fnt.ro – în cadrul secțiunii intitulate  „Vorbe, vorbe, vorbe…”, de dialoguri purtate de reputatul critic  George Banu cu personalități ale teatrului românesc, invitat va fi  actorul și regizorul Ion Caramitru, Directorul Teatrului Național din București.

29 noiembrie | 16:00 – http://www.fnt.ro –  O premieră absolută pentru teatrul românes. FNT prezintă în această ediție online un spectacol LIVE, care va fi difuzat 360°. Astfel, publicul va putea să vadă toată scena, fiind poziționat chiar în mijlocul acesteia, prin intermediul unei camere video care va transmite tot ce se întâmplă în jurul ei. Textul ales este MOARTEA BATE LA UȘĂ, cu Maia Morgenstern și Mircea Rusu, o adaptare după Woody Allen, realizată de Florin Ghioca.   

Din 22 noiembriepe toată perioada festivalului, mai multe spectacole ale TNB vor fi prezentate prin fotografii, în cadrul expoziției virtuale de fotografie „APROAPE DEPARTE”. Imaginile realizate de fotograful TNB Florin Ghioca au ca temă apropierea dintre oameni, într-o perioadă în care distanțarea fizică este tot mai des solicitată. Expoziția își propune să le arate privitorilor că orice gest de apropiere este important și el nu trebuie uitat, chiar dacă momentan suntem nevoiți să respectăm aceste restricții impuse de pandemie. Expoziția va fi deschisă în perioada 22-29 noiembrie în spațiu virtual 3D, fiind accesibilă pe site-ul festivalului.

Așadar, mai multe detalii, precum și programul întregii manifestări puteți găsi, și urmări, accesând adresa  http://www.fnt.ro. Vă dorim vizionare plăcută.

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version