TNB difuzează sâmbătă, online, de Ziua Mondială a Teatrului, trei conferinţe și deschide un ciclu de vizionări prezentate publicului italian.
Iată precizările TNB:
În acest an, şi Teatrul Naţional din Bucureşti sărbătoreşte Ziua Mondială a Teatrului: online. Şi, dacă nu vom juca teatru, pe scenă, măcar putem vorbi despre el…
Două conferinţe, susţinute de personalităţi redutabile ale teatrului, ne vor însoţi periplul prin vastele teritorii ale artei, spiritului şi cunoaşterii. Conferinţa maestrului Radu Beligan, cu titlul Profesorii mei şi cea a regizorului Alexandru Tocilescu – Despre teatru şi ale lui ne vor aminti că teatrul este nepieritor, iar starea de curiozitate, a exploratorului prin aceste cotloane ale cunoaşterii umane, nu intră niciodată în vacanţă.
„Marea izbândă a îndelungatei mele vieţi este că mi-am păstrat până azi starea de elev. Această filosofie de viaţă ar fi benefică şi la scara vieţii sociale. Căci marea bătălie în societatea în care trăim nu se dă între bine şi rău, ci între inteligenţă şi prostie. Iar forţele prostiei sunt demenţiale şi se înghesuie zilnic în sticla televizoarelor. Tristan Bernard obişnuia să spună: ignoranţa face progrese” – Radu Beligan
Au trecut mai bine de 13 ani de la acea zi de 8 Martie, când marele actor revenea pe scena mare a Naţionalului bucureştean, la o întâlnire cu prietenii şi publicul, povestind despre cariera sa de 70 de ani și fiind aplaudat minute în şir de cei peste 1.000 de colegi, cunoscuţi şi admiratori.
Teatrul ne învaţă şi despre iubire, credinţă şi celelalte valorile pe care trebuie să le purtăm cu noi peste timp. Vă invităm să rememoraţi acele clipe, dacă aţi fost în sală, sau să vă bucuraţi de prilejul pe care vi-l oferă această înregistrare din colecţia TNB – Conferinţele Teatrului Naţional.
Regretatul regizor Alexandru Tocilescu va fi din nou alături de cei ce l-au apreciat pentru talent și creațiile sale de neuitat, dintre care amintim spectacolele realizate pe scenele acestui teatru: „O scrisoare pierdută” de I.L. Caragiale, „Amanţii însângeraţi” de Chikamatsu Monzaemon, „Comedie roşie” (în cadrul programului TNB «Procesul comunismului prin teatru») şi „Eduard al III-lea” de William Shakespeare.
La care se adaugă o singură conferință la TNB, pe care a susținut-o chiar de Ziua Teatrului (27 martie), în anul 2011. Ocazie cu care, celebrul regizor a abordat, în stilul său inconfundabil, o temă potrivită evenimentului.
”Subiectul conferinţei ar fi o încercare de a limpezi aspecte ale rezistenţei prin cultură în sfera teatrului: cum şi dacă acest lucru a existat!”, declara regizorul care a montat în plină cenzură un extraordinar „Hamlet” în cheie anticomunistă.
Alexandru Tocilescu nu s-a dezis nici cu această ocazie de preocuparea sa constantă pentru investigarea istoriei recente.
După fix un deceniu de la acea zi, a conferinţei sale de la Naţionalul bucureştean, vă invităm să-i fiţi spectatori pe Youtube TNB. Un remember ce poartă o încărcătură specială.
Tot la această dată, şi tot cu o conferinţă a Teatrului Naţional din Bucureşti se deschide un ciclu de vizionări prezentate publicului italian. Accademia di Romania in Roma, în colaborare cu Teatrul Național “Ion Luca Caragiale”, inaugurează sâmbătă, 27 martie 2021, proiectul Conferințele Teatrului Național din București.
Matei Vișniec – Teatru și jurnalism. Influențe reciproce / Teatro e giornalismo. Influenze reciproche este conferinţa aleasă de organizatori pentru a celebra această zi a teatrului.
În ultimii ani, dramaturgul Matei Vișniec a intrat în atenția publicului și a creatorilor din Peninsulă, unde forța textului dramatic, actualitatea temelor abordate și caracterul insolit al stilului său poetic sunt puse în valoare prin traduceri și montări pe numeroase scene ale multor orașe italiene. Conferința reprezintă o oportunitate culturală de excepție și o extraordinară ocazie de a cunoaște povestea jurnalistului Matei Vișniec și cea a dramaturgului Matei Vișniec și felul în care acestea conviețuiesc și se influențează reciproc.
Toate cele cinci conferințele selectate de Accademia di Romania in Roma pentru această primă serie vor fi disponibile în limba română și subtitrate în limba italiană.
Români şi italieni, iubitori de teatru din toate colţurile lumii sunt invitaţi pe pagina de Facebook Accademia di Romania in Roma, precum și pe canalul YouTube al Teatrului Național București – unde Ziua Mondială a Teatrului din acest an reuneşte 3 conferinţe de excepţie!