Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu prezintă în premieră, pe 28 noiembrie, spectacolul „Trei surori”, avându-i în distribuţie pe cei mai cunoscuţi actori sibieni, printre care şi Ofelia Popii.

„Suntem în faţa unei premiere de excepţie pe care Teatrul Naţional „Radu Stanca” Sibiu o pregăteşte pentru publicul care merită acum, înainte de Sărbători, un dar important – ‘Trei surori’, de Cehov.

Doi artişti tineri – care au primit deja Premiul Iulian Vişa, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu – Andreea şi Andrei Grosu, îşi dau măsura talentului după ce au triumfat cu spectacolele ‘Cui i-e frică de Virginia Woolf?’ şi ‘Autobahn’. (…)

„Trei surori’ este un text cu roluri deosebite. Să îi ai în distribuţie pe Ofelia Popii, Marius Turdeanu, Mariana Mihu-Plier, Diana Văcaru – Lazăr, Adrian Matioc, Raluca Iani, Ciprian Scurtea, Mihai Coman, Gabriela Pîrliţeanu, Adrian Neacşu, Iustinian Turcu, Cendana Trifan, Andrei Gîlcescu, Horia Fedorca, şi Viorel Raţă este un fapt important.

Vorbim despre confruntări extraordinare, care se vor traduce şi într-un film realizat cu totul şi cu totul aparte, din monologuri. Este un mare cadou de sărbători! (…) Vă aşteptăm dragi spectatori, voi care sunteţi raţiunea noastră de a fi, să vedeţi cum se naşte miracolul!”, a declarat directorul general al Teatrului Naţional “Radu Stanca” Sibiu, actorul Constantin Chiriac.

Spectacolul va avea avanpremiera în 27 noiembrie, de la ora 19,00, în Sala Mare a teatrului din Sibiu.

Biletele sunt disponibile online pe www.tnrs.ro, şi la Agenţia Teatrală din Sibiu, str. Nicolae Bălcescu, nr. 17. Accesul publicului la reprezentaţii este permis doar în baza certificatului verde COVID, iar locurile sunt disponibile în limita a 30% din capacitatea sălii. 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version