Lungmetrajul „Ivana cea Groaznică”, recent câştigător al titlului de cel mai bun film la cea de-a 48-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film de la Belgrad – FEST, va rula în cinematografele din România începând de vineri, 13 martie.

 
Filmul va fi proiectat în avanpremieră la Cluj-Napoca la Cinema Victoria, în cadrul Cinematecii TIFF joi, 12 martie, de la ora 20:00, în prezența regizoarei Ivana Mladenović și a protagonistului Andrei Dinescu.
 
Totodată, “Ivana cea Groaznică” va rula la Brașov joi, 12 martie, de la ora 19:00, la Visssual iar în perioada 2 – 5 aprilie, filmul va putea fi văzut la Cinema “Bela Lugosi” din Lugoj.

În paralel, filmul își continuă traseul festivalier. Pelicula este inclusă în selecțiile CPH:DOX (Danemarca, 18 – 29 martie) și Vilnius International Film Festival (Lituania, 19 martie – 2 aprilie).

După ce a fost recompensată cu Premiul special al juriului secţiunii Cineasti del Presente din cadrul Festivalului de Film de la Locarno 2019, producţia a câştigat și trofeul Golden Pram pentru cel mai bun lungmetraj la Zagreb Film Festival. Filmul a fost prezentat în mai multe festivaluri internaționale, iar în România a avut avanpremiera la Les Films de Cannes à Bucarest.

Anul acesta, producția a mai fost prezentată, între altele, la Festival Premiers Plans d’Angers (Franța), Trieste Film Festival (Italia) și la Göteborg Film Festival (Suedia).

„Ivana cea Groaznică” este o poveste neconvenţională despre oameni şi locuri, despre apartenenţă şi dor, spusă cu umor şi tandreţe.

Actriţa sârbă Ivana lucrează şi trăieşte în România, dar după o serie de probleme de sănătate decide să îşi petreacă vara pe malul celălalt al Dunării, în Kladovo, oraşul natal, înconjurată de familie. Primarul îi propune să fie imaginea celui mai important eveniment local – festivalul de muzică Podul Prieteniei – şi, deşi nu foarte convinsă, Ivana acceptă. Odată cu sosirea excentricilor săi prieteni de la Bucureşti şi pe măsură ce bârfele legate de povestea ei de dragoste cu un bărbat mult mai tânăr se împrăştie în oraş, Ivana ajunge în pragul unei căderi nervoase. Familia şi prietenii sunt invitaţi să aducă pe ecran propriile emoţii şi să se interpreteze pe ei înşişi într-o poveste cinematografică despre o femeie care nu îşi poate găsi locul pe niciunul dintre cele două maluri ale Dunării.

Rolul principal e interpretat de Ivana Mladenović, iar din distribuţie fac parte Luka Gramić, părinţii Ivanei: Gordana Mladenović şi Miodrag Mladenović, fratele Kosta Mladenović, bunica Zivka Sorejević, Andrei Dinescu şi regretata artistă Anca Pop.

Scenariul şi regia sunt semnate de Ivana Mladenović, coscenarist este Adrian Schiop, regia artistică a fost realizată de Ana Szel şi Andrei Rus, imaginea – de Carmen Tofeni, montajul – de Patricia Chelaru şi Cătălin Cristuţiu, costumele – de Iulia Popescu, de scenografie au fost responsabile Radmila Simić, Rada Dronjak şi Gordana Mladenović, de machiaj – Iulia Popescu şi Dejana Petrucić. Producători sunt Ada Solomon şi Ivana Mladenović.

„Ivana cea Groaznică” este o producţie microFILM România şi Dunav 84 Serbia, în asociere cu Televiziunea Română, nomada.solo, Verde Stop Arena, cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei şi Film Centre Serbia. Cu sprijinul financiar al Hollywood Multiplex şi United Romanian Breweries Bereprod.

 

author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version