Zece producţii concurează pentru a câştiga Oscarul la categoria „cel mai bun lungmetraj”, duminică seară, la cea de-a 94-a gală de decernare a premiilor.
„Belfast”, filmul inspirat de copilăria petrecută de regizorul Kenneth Branagh în perioada violenţelor din Irlanda de Nord de la sfârşitul anilor 1960, a fost considerat până recent unul dintre favoriţii premiului suprem.
Regizorul a descris confruntările care distrugeau comunităţile catolice şi protestante nord-irlandeze din perspectiva unui băiat de nouă ani, a cărui viaţă de zi cu zi şi al cărui cartier liniştit sunt dintr-o dată bulversate de creşterea în intensitate a violenţelor.
Personajul Buddy nu înţelege prea bine ce se întâmplă pe strada lui, dar un lucru era clar: el nu vrea să părăsească singurul loc din lume pe care l-a cunoscut vreodată şi în care trăiesc toţi prietenii lui.
CODA spune povestea unei adolescente de liceu, Ruby, singurul membru fără deficienţe auditive dintr-o familie în care toţi ceilalţi membri – mama, tatăl şi fratele mai mare – sunt surzi.
Lungmetrajul american este o adaptare de succes a producţiei franceze „La Famille Belier”, dar acum rolurile principale din acest remake sunt jucate de actori profesionişti care sunt cu adevărat surzi. Multe dintre dialoguri au loc în limbajul semnelor, pe care actriţa care o interpretează pe Ruby, Emilia Jones, şi regizoarea filmului, Sian Heder, l-au învăţat cu ocazia realizării acestui proiect cinematografic.
Această dramă a sedus un număr tot mai mare de spectatori datorită încărcăturii sale emoţionale şi a complexităţii relaţiilor pe care personajul Ruby le are cu familia sa, foarte iubitoare, dar complet dependentă de ea pentru a putea să interacţioneze cu lumea înconjurătoare.
CODA a obţinut premiul pentru cea mai bună distribuţie din partea Sindicatului actorilor americani (SAG) şi premiul pentru cel mai bun film din partea Sindicatului producătorilor americani (PGA).
„Don’t Look Up” – parabolă sfâşietoare despre criza climatică, a aliniat în acest an cel mai mare număr de vedete în distribuţia sa.
Leonardo DiCaprio, Meryl Streep, Jennifer Lawrence şi Ariana Grande fac parte dintre vedetele care au interpretat personaje ce riscau să fie şterse de pe suprafaţa Pământului de o cometă care se îndrepta cu toată viteza spre planeta noastră, într-o indiferenţă cvasi-generală.
Filmul, regizat de Adam McKay, a fost unul dintre cele mai vizionate din istoria platformei de streaming Netflix, însă criticile sale acerbe privind pasivitatea societăţii noastre şi incompetenţa liderilor politici au generat reacţii împărţite în rândul spectatorilor.
„Drive My Car” – dramă japoneză subtilă, de aproape trei ore, despre durere şi doliu, este inspirată din trei nuvele publicate de celebrul scriitor Haruki Murakami.
Filmul regizat de Ryusuke Hamaguchi i-a cucerit pe cinefili, obţinând numeroase premii decernate de criticii de specialitate, şi a confirmat că subtitrările nu mai reprezintă un obstacol la Hollywood, aşa cum a demonstrat deja filmul sud-coreean „Parasite” în urmă cu doi ani, când a câştigat Oscarul pentru cel mai bun lungmetraj.
„Dune” a obţinut încasări de peste 400 de milioane de dolari în box-office-ul mondial, comparativ cu cele 200 de milioane de dolari obţinute împreună de toate celelalte nouă pelicule nominalizate.
Conceput încă din start de regizorul Denis Villeneuve pentru a fi urmat de o continuare, „Dune” reia cu fidelitate intriga din primul roman din seria omonimă a scriitorului Frank Herbert, publicat în 1965.
În acea saga interplanetară, familii aristocrate şi potentaţi fără scrupule se înfruntă pentru a controla „mirodenia”, un misterios amestec indispensabil călătoriilor spaţiale, dar care nu poate fi găsit decât pe o planetă inospitalieră, în întregime acoperită de nisipuri fierbinţi şi traversată de viermi uriaşi foarte periculoşi.
„Dune” a fost nominalizat cu precădere în categorii tehnice (efecte speciale, decoruri, imagine, etc.) şi suferă din cauza unui handicap important: nicio producţie SF nu a triumfat până acum la Oscaruri de la crearea acestei gale în anul 1929, în pofida unor producţii-fenomen, precum „2001: A Space Odyssey” şi saga „Star Wars”.
„King Richard” – film biografic despre incredibila ascensiune a jucătoarelor de tenis Venus şi Serena Williams, în care rolul tatălui şi antrenorului celor două surori, Richard Williams, este interpretat de popularul Will Smith, este un lungmetraj ce poate fi considerat un cocktail câştigător, care a sedus un număr mare de spectatori.
„Licorice Pizza” este realizat de Paul Thomas Anderson, scenaristul şi regizorul aflat în spatele unor producţii celebre, precum „There Will Be Blood” şi „Boogie Nights”, este unul dintre cineaştii adoraţi la Hollywood.
În cel mai recent film al său, el aduce un omagiu regiunii în care a copilărit, San Fernando Valley, la nord de Los Angeles, pe fundalul relaţiei improbabile dintre o tânără cu o existenţă puţin cam haotică şi un licean cu spirit de antreprenor.
Explorând o serie de cărţi poştale retro din anii 1970, “Licorice Pizza” este un lungmetraj ce propune spectatorilor o colecţie de scene uşor dezlânate, visătoare, nostalgice şi luminate cu străluciri de neon, dar care, chiar şi pentru fanii lui Paul Thomas Anderson, nu se ridică cu adevărat la nivelul filmelor sale precedente.
„Nightmare Alley” – film al altui cineast renumit care nu îşi respectă toate promisiunile, reuşeşte totuşi să îl atragă pe spectator în atmosfera unui circ macabru, graţie unei regii îngrijite şi pline de stil.
Însă acest film noir regizat de Guillermo del Toro, despre un mentalist care îşi foloseşte talentul pentru a escroca diverşi clienţi bogaţi, nu pare să aibă şanse să repete performanţa precedentului film al cineastului mexican, “The Shape of Water”, care a triumfat la gala Oscar din 2018.
„The Power of the Dog” – după prezentarea sa în luna septembrie la Festivalul de la Veneţia, acest western sumbru şi psihologic regizat de Jane Campion era considerat marele favorit la Oscarurile din 2022.
Adaptat după un roman de Thomas Savage, filmul “The Power of the Dog” aduce în scenă masculinitatea nocivă a unor cowboy incapabili să îşi asume sexualitatea în statul american Montana în anii 1920. Pelicula concurează la 12 categorii ale premiilor Oscar şi a câştigat majoritatea trofeelor decernate de profesioniştii şi criticii de la Hollywood.
Prin vedetele sale, în rândul cărora se remarcă actorul Benedict Cumberbatch, peisajele neozeelandeze grandioase, intriga sa plină de suspans şi scenele tăcute dar pline de semnificaţii, acest film bifează toate căsuţele necesare pentru a deveni un mare câştigător la gala Oscar 2022.
Însă ritmul lui lent şi ambiguităţile sale nu i-au impresionat pe unii dintre votanţi. Or, procedura insolită de votare “preferenţială” bazată pe mai multe tururi de scrutin utilizată la Oscarul pentru această categorie are tendinţa de a privilegia filmele consensuale, un detaliu care ar putea să îl coste victoria pe marele favorit.
„West Side Story” – decizia lui Steven Spielberg de a regiza un remake al celui mai premiat musical din istoria galelor Oscar i-a lăsat perplecşi pe mulţi dintre cinefili în ziua în care celebrul cineast american a făcut acel anunţ.
Şi, deşi filmul său a primit critici excelente după lansare, mulţi îşi pun încă întrebări despre motivele pentru care legendarul regizor a făcut o astfel de alegere.
Fan al musicalului „West Side Story” încă din copilărie, Steven Spielberg a insistat pentru a păstra acest remake în cadrul său original, oraşul New York din anii 1950. A avut totuşi grijă să evite toate clişeele culturale din producţia originală, angajând actori latino-americani şi adăugând dialoguri în spaniolă, fără subtitrare.
Interpretarea Arianei DeBose, care a preluat legendarul personaj Anita, a fost salutată în unanimitate la Hollywood şi ar trebui să îi aducă tinerei artiste Oscarul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, însă “West Side Story” figurează mai degrabă ca un outsider în cursa pentru câştigarea trofeului pentru cel mai bun lungmetraj.
