Lungmetrajul „Zavera”, regizat de Andrei Gruzsniczki, cu Dorian Boguță, Șerban Pavlu și Ioana Flora în distribuție, va avea premiera în cinematografele din România pe 29 noiembrie, fiind distribuit de Bomb Film Production, după premiera mondială, în 23 noiembrie, în competiția internațională a celei de-a 41-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Cairo.
Este cel de-al treilea lungmetraj al lui Andrei Gruzsniczki, absolvent al Universității de Teatru și Film din București, în 1994, el devenind regizor secund al lui Lucian Pintilie și a fost implicat în proiectele „Terminus Paradis” și „Niki Ardelean, colonel în rezervă”.
Filmul de debut al lui Andrei Gruzsniczki, „Cealaltă Irina”, a câștigat Marele Premiu și Premiul FIPRESCI la CinePécs Moveast IFF 2008, fiind desemnat cel mai bun film românesc la Festivalul de Film Transilvania 2009. A primit Trofeul ANONIMUL în același an.
Al doilea lungmetraj al lui, „Quod Erat Demonstrandum (Q.E.D.)”, a primit Premiul Special al Juriului (Festivalul de la Roma 2013), The Golden Taiga Award (IDFF Spirit of Fire 2014) și Prix de Syndicat Francais de la Critique de Cinema (Arras IFF 2014).
„Zavera” are la bază un scenariu dezvoltat în cadrul programului Script Development Workshop Sources 2 și prezentat la Cinelink – work in progress (Sarajevo IFF, 2018), unde a obținut premiul TRT.
Andrei Gruzsniczki a regizat „Zavera” după un scenariu pe care l-a scris împreună cu Mircea Stăiculescu, iar Lia Bugnar a fost consultat pentru scenariu. Imaginea este semnată de Tudor Vladimir Panduru, în timp ce Dana Bunescu s-a ocupat de montaj și sound design. Muzica a fost compusă de Cristian Lolea, scenografia a fost realizată de Raluca Ioanovici, iar costumele, de Brândușa Ioan. Machiajul și coafura au fost realizate de Sandra Pătrăuceanu, respectiv Sorina Giurescu. Marius Obretin s-a ocupat de sunet. Producător este Alexandru Teodorescu.
„ZAVERA” este o producție Saga Film, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, în colaborare cu Societatea Română de Televiziune, cu sprijinul financiar al Propaganda Creative Services, Mediacom Romania, Wavemaker Romania, Tymbark Maspex Romania, Provident®, Tuborg, Happycinema®, Omv Petrom, Spoon Comunicare Digitala & Media, Kaufland Romania, Graffiti BBDO, cu susținerea Julius Meinl, Estee Lauder, Mac Cosmetics, Mediafax Group, Socar Petroleum Romania, BikeXCS.