Trei firme din România au depus oferte la licitația pentru modernizarea Gării de Nord București (Etapa I).

Contractul, cu o valoare estimată de 471,15 milioane lei (fără TVA), finanțat prin Programul Transporturi (PT), prevede maximum 9 luni pentru perioada de proiectare și 46 de luni pentru cea de execuție.
 
„Prin această investiție se dorește transformarea Gării de Nord în punct multimodal modern, dar și într-o zonă comercială atractivă a Capitalei”, a precizat, joi, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
 
Lucrările vizează inclusiv:
 
– amenajarea spațiilor destinate serviciilor pentru călători;
 
-asigurarea facilităților pentru persoanele cu dizabilități;
 
– crearea unor spații verzi centrale, a unei zone moderne de așteptare și de petrecere a timpului pentru persoanele aflate în tranzit;
 
– montare unor sisteme noi de ventilație și de încălzire;
 
– modernizarea sistemului de iluminat.
author avatar
Mirela Egeea
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version