Trei transporturi agabaritice se deplasează, în perioada 3 – 6 decembrie, de la Centura București (intersecția cu DJ401) la Portul Constanța (Agigea Poarta 10), informează Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Întreg traseul:
- DN Centura București (Intersecția DN Centura București-DJ401) (județul Ilfov) – Intersecția A2-DN Centura București ÷ Intersecția DN2-DN Centura București ÷ DN2÷Urziceni÷DN2A÷Giurgeni÷Hârșova÷A4÷DN39A÷Port Constanța (Agigea Poarta 10) (județul Constanța)
Vehiculele transportă o structura metalica pentru export.
Lățimea maximă a vehiculelor este 6,25 metri, viteza de deplasare urmând a fi adaptată condițiilor de trafic. Viteza maximă de deplasare a vehiculelor cu depășiri este de 70 km/oră.
Etapele de desfășurare ale transportului sunt stabilite de Poliția Rutieră, care asigură însoțirea vehiculului cu depășiri.