În zona a 4 puncte de trecere a frontierei au fost amplasate camere video fixe pentru depistarea, începând din 7 august, a șoferilor care nu achită rovinieta.
Punctele de control ce vor fi puse în funcțiune sunt amplasate în zona punctelor de trecere a frontierei Calafat, Nădlac, Turnu și Săcuieni.
Vineri, 9 august, va fi amplasato o nouă cameră video fixă, în zona punctului de trecere a frontierei Valea lui Mihai.
Cu acestea, vor fi 87 de camere video fixe de control a valabilității rovinietei, pe întreaga rețea de drumuri naționale și autostrăzi.
Pentru a identifica șoferii care circulă fără rovinietă, pe lângă camerele video fixe, CNAIR mai utilizează și 14 camere video mobile, distribuite pe întreg teritoriul național.
Prin intermediul camerelor video sunt înregistrate autovehiculele care circulă fără achitarea rovinietei, iar șoferii sunt amendați, în baza OG 15/2002 privind introducerea unor tarife de utilizare a infrastructurii de transport rutier.
Punctele de control fac parte din SIEGMCR, sistemul informatic deținut de CNAIR.
Totodată, controlul existenței și a perioadei de valabilitate a rovinietei poate fi efectuat și de către personalul împuternicit al Inspectoratului General al Poliţiei Române, al Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR) şi al CNAIR (în puncte de trecere a frontierei).