Adori spanacul, ciocolata neagră şi ginul tonic? Atunci ai putea fi un psihopat. Cam aceasta este concluzia la care au ajuns cercetătorii austrieci, în urma unui studiu care a implicat 1.000 de oameni şi preferinţele lor în materie de alimente şi băuturi.
Potrivit cercetărilor realizate de oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Innsbruck, persoanele care simt o plăcere deosebită atunci când consumă alimente amare – de pildă andive, radicchio, rucola, spanac, pelin, varză de Bruxelles, ciocolată neagră – sau beau gin tonic ori cafea neîndulcită, sunt mult mai predispuse să prezinte dereglări mintale sau de personalitate.
Studiul a reliefat faptul că preferinţa pentru alimentele amare este strâns legată de personalităţile întunecate. Psihologii au descoperit că oamenii care a fost atraşi la modul cel mai ciudat de ciocolata neagră, cafea, spanac sau apă tonică au mai multe şanse să prezinte semne de machiavelism, sadism şi/sau narcisism. În plus, plăcerea morbidă de a consuma asemenea alimente determină o sensibilitate accentuată faţă de reacţii duplicitare, egoiste, lipsite de empatie şi de vanitate. Nu în cele din urmă, dezvoltă o dorinţă tenebroasă de a vedea durere pe chipul sau pe corpul altor oameni.
Concluziile studiului realizat la Universität Innsbruck asigură “primele dovezi oficiale că apetenţa pentru gustul amar este legată de trăsăturile unor personalităţi răuvoitoare”, au declarat cercetătorii tirolezi. Dar asta nu înseamnă că un consum de alimente sau de băuturi amare conduce automat la dereglări mintale sau de personalitate. Studiul efectuat în Austria se referă strict la folosirea exagerata şi inexplicabilă a lor.
De altfel, alimentele amare, bogate în nutrienţi, sunt recunoscute ca fiind antitoxice, antibacteriene şi antivirale, ajutând organismul să se cureţe de microbi. Mai mult, ele sprijină digestia, stimulează dezintoxicarea ficatului, reduc flatulenţa şi balonarea şi asigură o metabolizare mai bună a grăsimilor. Alimentele amare moderează pofta de mâncare şi nivelul glicemiei din corp.