Peste 19.000 dintre angajaţii Lufthansa au anunţat că vor intra din nou în grevă în perioada 6-13 noiembrie.

0,,17260379_401,00

S-a luat această decizie, după ce negocierile dintre sindicaliştii UFO şi conducerea companiei au eşuat. Angajaţii Lufthansa au solicitat îmbunătăţiri în privinţa ofertelor făcute de companie cu privire la salarii, pensii şi condiţii de muncă.

Şefii Lufthansa susţineau că vor permite personalului navigant să se pensioneze în continuare la 55 de ani, dar cu condiţia ca majorările anuale de pensii să nu fie garantate, ci stabilite în funcţie de evoluţia pieţei.

De asemenea, angajaţii Lufthansa sunt nemulţumiţi că şefii companiei vor să înfiinţeze o nouă divizie low-cost cu sediul în Austria, pentru a plăti salarii mai mici în Germania.

S-a ajuns la această situaţie din cauza presiunilor pe care cei de la Lufthansa le simt din partea unor companii low-cost precum Easyjet sau RyanAir, dar şi din partea influenţei pe care Etihad o are asupra Air Berlin.

Ca urmare a grevei declanşate vineri, 290 de curse au fost deja anulate, iar şefii Lufthansa au ajuns iar în situaţia de a calcula pierderi.

Este a 14-a acţiune de protest iniţiată de angajaţii Lufthansa în ultimele 18 luni. În această perioadă, compania germană a înregistrat pierderi de peste 300 de milioane de euro.

author avatar
Cristi Ionita
Share.
Leave A Reply

© 2024 Secunda Publishing. Designed by Acronim Solutions.
Exit mobile version