Aplicația de transport românească Star Taxi își extinde serviciile, în Arad, Craiova, Galați și Timișoara, ajungând la peste 25 de orașe din țară.
Utilizatorii pot selecta opțiunea de plată dorită: card, numerar sau opțiunea corporate, prin serviciul Star Taxi Corporate dedicat companiilor, prin care acestea pot asigura transportul decontat angajaților.
Star Taxi înrolează, în prezent, peste 25.000 de șoferi la nivel național și are peste 3,5 milioane de descărcări din Google Play sau App Store. „Ne extindem serviciile în 4 noi orașe importante din țară, iar evoluția continuă. Vom oferi utilizatorilor Star Taxi aceleași costuri transparente, fără tarife dinamice, punându-le la dispoziție cea mai apropiată mașină, în cel mai scurt timp, dar și opțiunea corporate dedicată companiilor, pentru decontul transportului angajaților”, a declarat Vicol Moldoveanu, CEO Star Taxi.
Media ratingului șoferilor Star Taxi este de peste 4,85, cu un procent de onorabilitate a curselor de peste 90%. Aceștia sunt monitorizați permanent în momentul în care rating-ul lor se modifică și pot fi excluși dacă nu își îmbunătățesc serviciile. De asemenea, șoferii cu un rating mare beneficiază de mai multă vizibilitate și sunt alocați mai des comenzilor efectuate de clienți.
Serviciul Corporate, disponibil pentru companii
Prin serviciul Star Taxi Corporate, companiile pot asigura transportul decontat angajaților, cu posibilitatea de a stabili limite de buget zilnice, lunare sau pe călătorie, având, astfel, un control facil asupra costurilor implicate, dar și asupra detaliilor despre transportul fiecărui angajat. Clienții au la dispoziție opțiunea de facturare cumulată, realizată o singură dată pe lună, cu raportare detaliată despre toate cursele efectuate în decursul unei luni și costurile implicate.
În prezent, peste 15.000 de angajați beneficiază de serviciul Corporate, iar Star Taxi a semnat parteneriate cu peste 100 de companii medii și mari din România.